27 aprilie 2024, 6:05

Iadul din India. Cum s-a ajuns aici

Statisticile de pe Worldmeter arată că India trecuse cu bine de primul val și ajunsese să țină sub control efectele pandemiei. Numai că există minciuni, minciuni sfruntate și mai sunt statisticile. Iar undeva, tot pe acolo sunt politicienii. Câte ceva la cald despre Iadul din India.

De la mijlocul lui septembrie, când au avut undeva sub 100.000 de cazuri pe zi, India, o națiune de 1,4 miliarde de locuitori, părea că are pandemia sub control. Cazurile s-au rărit, ajungând undeva la începutul lui februarie să scadă sub 10.000 de îmbolnăviri.

Era pur si simplu fabulos dacă te uitati la cifre. Din păcate ele nu erau cele reale.

Mijlocul lunii martie a venit cu peste 20.000 de cazuri.

Începutul lunii aprilie cu peste 80.000.

Mijlocul lui aprilie peste 200.000.

27 aprilie 2021 – 362.902 cazuri noi.

Cum se înmulțește virusul

Cineva compara odată ordinul de multiplicare al virusului cu un stadion care, timp de 24 de ore se umple cu apa. În fiecare minut se aruncă o găleată. După două minute vei avea două găleți, după trei – patru găleți. După zece minute ai avea 10 găleți. Asta nu e mult – trei căzi cu apă.

Problema este că în proporția asta doar în ultimele 5 minute (ale celor 24 de ore) tu vezi stadionul umplându-se cu apă.

Revenind la India, se pare că una dintre cauzele situației de acum este raportarea pe o lungă perioadă doar a deceselor din spitale cauzate de COVID. Numai că India, chiar putere nucleară și pe alocuri supertehnologizată,  abundă de zone sărace cu acces precar la sistemul de sănătate. Acolo virusul a crescut în voie. Și când a fost observat a fost prea târziu.

Se adună din ce în ce mai multe dovezi că în India, care se confruntă cu al doilea val al pandemiei de COVID-19, a fost raportat un număr de decese din cauza COVID-19 cu mult mai mic decât numărul real, susține BBC.

Potrivit unui raport realizat în capitala Delhi, numărul cadavrelor ajunse la crematorii este de două ori mai mare decât cifrele anunţate de guvernul indian. Care a avut în vedere numai statisticile privind decesele înregistrate în spitale, scrie Rador.

Eram obişnuiţi ca în a doua săptămână de la infectare să fie vârful de manifestare al bolii, dar acum situaţia este diferită. Boala se manifestă chiar din ziua a treia sau a patra de la infectare. Vin la noi tineri cu sistemele aproape distruse. Bătălia clinică s-a modificat între primul şi al doilea val pandemic„, a declarat medicul cardiolog Kunal Sarkar, vicepreşedinte principal la spitalul Medica din Kolkata.

Iadul din India. Situația la zi

India continuă să treacă printr-o adevărată tragedie la nivel național din cauza colapsului sistemului sanitar în fața noului val de cazuri COVID. Bilanțul deceselor a trecut pragul de 200.000. În timp ce criza oxigenului din spitale face ca pacienți în stare gravă să nu beneficieze de tratamente la timp.

Cel puțin 300.000 de oameni sunt testați pozitiv în fiecare zi, de o săptămână, spitalele și crematoriile sunt depășite, iar autoritățile au cerut ajutor internațional.

O filmare cu drona ne arată dimensiunile dezastrului. Ceea ce vedeți este o incinerare în masă în aer liber. Sursă: The Guardian

În capitala New Delhi ambulanțele stau la coadă, așteptând ore întregi să preia victimele COVID-19 pentru a le transporta la crematoriile care nu mai fac față. Fiind nevoite să improvizeze noi spații pentru incinerarea cadavrelor.

Rudele celor morți așteaptă câte 20 de ore pentru ceremonia funerară, iar imaginile prezentate de The Guardian sunt devastatoare.

Varianta indiană detectată „în cel puţin 17 ţări”

Situația din India este îngrijorătoare pentru întreaga lume.

Variantă indiană a coronavirusului, suspectată că ar fi cufundat India într-o criză sanitară majoră, a fost detectată în „cel puţin 17 ţări”, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Potrivit OMS, varianta B.1.617, mai frecvent cunoscută sub numele de varianta indiană pentru că prima dată a apărut în India, a fost detectată în peste 1.200 de secvenţe de genom, în „cel puţin 17 ţări”.

„Majoritatea secvenţelor descărcate în baza de date GISAID provin din India, Regatul Unit, SUA şi Singapore”, a spus OMS în actualizarea săptămânală a pandemiei.

În ultimele zile, varianta a fost semnalată, de asemenea, în mai multe ţări europene (Belgia, Elveţia, Grecia, Italia).

Iadul din India. Explicații științifice

Colapsul sistemului sanitar indian este parţial atribuit noii variante a coronavirusului SARS-CoV-2, denumită B.1.617. Detectată iniţial în octombrie în vestul Indiei. Ea este descrisă drept „dublu mutantă”. Întrucât are două mutaţii preocupante la nivelul proteinei spike – prin care coronavirusul se ataşează de celulele umane.

Prima mutaţie, E484Q, este apropiată de cea deja observată la variantele coronavirusului sud-africană şi braziliană (E484K), suspectată că reduce eficacitatea vaccinurilor anti-Covid-19 existente şi sporeşte riscul de reinfectare.

A doua mutaţie, L452R, este de asemenea prezentă la varianta descoperită în California. Ea ar putea antrena creşterea transmiterii virusului.

Este prima dată când aceste mutaţii sunt detectate împreună la o variantă ce are o răspândire semnificativă.

OMS. O situație „mai mult decât sfâşietoare”

Situaţia în India este „mai mult decât sfâşietoare”, a declarat la o conferinţă de presă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

OMS face tot ce poate, furnizând (Indiei) materiale şi echipamente esenţiale, în special mii de concentratoare de oxigen, spitale de campanie mobile prefabricate şi materiale de laborator”, a adăugat Tedros.

Niciodată până acum importanţa vaccinării nu a fost atât de evidentă”, a subliniat directorul general al OMS.

Ajutoare pentru India

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marți, o hotărâre ce prevede acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru India. Respectiv transferul unor cantităţi de produse de urgenţă medicală necesare în lupta cu pandemia de COVID-19.

Astfel a fost aprobat transferul gratuit către India a următoarelor categorii și cantități de produse de urgenţă medicală:

concentratoare de oxigen de 5 l și 10 l (80 de bucăţi)

butelii de oxigen de 40 l (75 de bucăţi)

dispozitive de oxigenoterapie cu debit ridicat (20 de bucăţi)

De asemenea, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis includerea Indiei pe „lista galbenă” a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, cei care vin din această țară fiind nevoiți să intre în carantină pentru 14 zile.

Citește și:

Statele Unite. Cei  vaccinați nu mai trebuie să poarte măști în aer liber

Câini care miros Covidul. Se întâmplă la Timișoara (VIDEO)

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE