14 martie 2024, 8:31

Ioan Nani, director Antibiotice Iași: „Românii nu vor să fie serioși, în rând cu lumea”

Ioan Nani (62 de ani), directorul general al companiei Antibiotice Iași, a fost invitat la emisiunea „Ediția de Dimineață” de duminică, de la 10:30, la Digi24, al cărei amfitrion a fost Lucian Mîndruță.

După ce a absolvit liceul Tehnoton, primul său loc de muncă a fost în 1976, la Autocamioane Brașov. În 1980, s-a angajat la Antibiotice Iași. În 2008, a devenit director general adjunct la Antibiotice Iaşi, cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc, după ce fusese director executiv financiar și economist.

„La 10 ani, vizitasem fabrica și tata m-a primit în secția unde lucra el ca lăcătuș mecanic. Fabrica era uriașă, eu eram un copil de la țară și emoțiile erau puternice. Asta-mi aduc aminte din prima zi de muncă.”

Firma are în plan construirea unei fabrici în Vietnam, întrucât aceasta are o pondere a vânzărilor pe piaţa asiatică de peste 36% şi îşi propune să rămână acolo pe termen lung. Statul vietnamez a subliniat faptul că Antibiotice va putea rămâne pe piaţa din Vietnam doar dacă producţia va fi realizată acolo.

Managerul producătorului de medicamente nu constată în România vreo strategie în domeniul far­ma, cum se întâmplă în restul Europei, unde ţările cu tra­di­ţie în acest domeniu şi-au anunţat intenţia, mai ales după anul 2020, de a ajuta strategic industria farmaceutică.

Urmăriți emisiunea integrală aici:


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol