29 martie 2024, 3:13

James Bond a fost amânat din nou. Nu e vreme de murit, dar nici de lansat

Mai ține minte oare cineva numărul filmelor amânate? Sau de câte ori a fost amânat câte un film? O veste proastă pentru cinefili este că James Bond a fost amânat din nou.

Premiera „No Time to Die/Nu e vreme de murit”, al 25-lea film din seria „James Bond”, a fost din nou amânată din cauza pandemiei. A treia oară, dacă vrem să fim exacți.

Noua dată a premierei a fost anunțată pentru 8 octombrie. Dacă socotim că filmul ar fi trebuit să iasă pe 2 aprilie 2020, putem spune că deja întîrzierea este de peste 18 luni! Filmul mai bate un record trist – este prima producţie majoră pentru care a fost schimbată data de lansare, anul trecut, scrie BBC.

James Bond a fost amânat din nou. Vor urma, probabil, și altele

Era de aşteptat ca lansarea producţiei cu buget de 200 de milioane de dolari să fie amânată, având în vedere contextul sanitar şi faptul că cinematografele din majoritatea pieţelor importante sunt închise. Ceea ce nu știm, și nici nu vom ști până în apropierea filmului este dacă aceasta este ultima amânare.

Lungmetrajul este regizat de Cary Joji Fukunaga şi este ultimul cu Daniel Craig în rolul Bond. Din distribuţie fac parte Rami Malek, Lashana Lynch, Léa Seydoux, Ana de Armas, Ben Whishaw şi Christoph Waltz.

Pelicula a costat 900 de milioane de dolari.

La scurt timp după anunţul MGM, Universal a transmis că schimbă data premierei thrillerului „Nobody” al lui Bob Odenkirk din 26 februarie în 2 aprilie, iar Sony a stabilit noi date pentru „Peter Rabbit 2”, „Ghostbusters: Afterlife” şi „Cinderella”. Alte filme care ar putea anunța în viitor schimbări ale premierelor sunt “Dune” și “Top Gun Maverick”.

Citește și:

Cât ar costa să vedem ultimul James Bond la TV?

Și tu, Greta, fiica mea? „Pare un bătrân foarte fericit”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol