26 aprilie 2024, 14:19

Mirela Retegan, femeia care antrenează părinții pentru joacă. ”Copiii văd în mine mama pe care o vor acasă”

Vă surprinde titlul? Vi se pare puțin lucru să fii părinte antrenat pentru joacă? Cineva s-a gândit și la asta.

Mirela Retegan, cea care a creat Gașca Zurli, a pornit de la știri și s-a lovit de niște realități care au făcut-o să se dedice unei iubiri constante: copiii. Pune în tot ce face cărămidă cu cărămidă în construirea unor relații frumoase între părinți și copii, pentru că are sentimentul că în mâinile lor stă viitorul țării.

Invitata lui Lucian Mîndruță la ”Ediția de dimineață”

Este invitata lui Lucian Mîndruță la ”Ediția de dimineață”, duminică, 20 decembrie, de la 10:30, la Digi 24, o emisiune realizată în parteneriat cu editiadedimineata.ro.

”Ca jurnalist, am început la radio, și, iată, radioul face parte în continuare din viața mea. După care am făcut primele cursuri BBC, în 90 și un pic, și am început să fiu atrasă de asta.

Am simțit că era important ceea ce făceam. Știam că știrea aceea poate să schimbe niște lucruri și contează ceea ce fac eu în momentele respective.

Așa am ajuns să lucrez și la PROTV, atrasă tot de partea de știri. Am făcut știri până în 2003.

Educație prin distracție

Am trecut de la jurnalism la educație prin distracție, că nici nu știu cum să denumesc ceea ce facem”, îi mărturisește lui Lucian Mîndruță.

Pe site-ul ei, are cea mai simplă și mai concisă prezentare din lume: ”Dacă ești un părinte care nu ştie ce jocuri să mai inventeze ca să petreacă frumos, distractiv și educativ timpul pe care îl are cu copilul său, relaxează-te. Hai să facem cunoștință: Sunt Mirela și cel mai mult pe lumea asta iubesc copiii. Copilul meu și copiii tuturor. Ador să-i văd fericiți. Sunt Mirela și antrenez părinții pentru joacă!”.

Zău că nu e deloc zurlie, deși a reușit să facă din Gașca Zurli un fenomen, deci e convingătoare. Lucian s-a străduit să îi găsească un echivalent pe piață, dar se pare că nu-l are. E Mirela Retegan, antrenor de joacă, de fapt.

Cel mai frumos fenomen cultural dedicat copiilor

Dacă întrebi părinții, dar și copiii, ai să afli că Gașca Mirelei Retegan este cel mai frumos fenomen cultural dedicat copiilor pe care l-a cunoscut România ultimilor mulți ani.

Care nu are nevoie de bani de la primării sau politicieni pentru a se susține, care a reușit să adune și 8.000 de spectatori plătitori de bilete pe un stadion, care, în fond, nici nu are nevoie de vreo operațiune de PR, căci este deja departe și pe propriile picioare.

Care e rețeta Găștii Zurli? Transformă zâmbetul în business, firesc, fără ostentație, dar mai ales depășește șabloanele despre petrecerile pentru copii. Pentru că știe să facă spectacol și pe copii să-și deschidă brațele, pentru a cuprinde bucuria.

”Știi că din Gașcă, după Fetița Zurli, eu sunt al doilea cel mai iubit personaj? Pentru că în mine ei văd mama pe care o vor acasă, părintele ăla care se joacă, e și ferm, dar care recunoaște când greșește”, i-a spus lui Lucian Mîndruță.

Când părinții greșesc

Și, pentru că tot a venit vorba despre greșeli, editiadedimineata.ro a întrebat-o pe Mirela Retegan care sunt cele mai frecvente trei greșeli pe care le fac părinții închiși în casă cu copiii lor în perioada asta.

Răspunsul, inspirat sau nu din întrebarea redacției, se regăsește și pe site-ul Mirelei: ”Mi se strânge inima, de fiecare dată când aud în jurul meu oameni care se plâng că stau prea mult cu copiii lor. Mă doare sufletul când văd atâta neatenție, lipsă de delicatețe… De față cu copiii, părinții spun că în această perioadă, cel mai greu a fost să stea acasă, cu toată familia.

Ce își va aminti copilul tău despre această perioadă? Că a fost anul în care v-ați reinventat viața și v-ați bucurat să petreceți mult timp acasă, să faceți lucruri împreună, să vă jucați, să dormiți, sa vă uitați la televizor… să vă bucurați de zile tihnite? Sau își va aminti cum vorbea mami la telefon cu prietenele ei și se plangea că s-a săturat să facă de mâncare, să strângă prin casă, să stea la lecții și să se joace cu copilul ei, 24 de ore din 24?!?”.

”Copiii aud asta, aud că pentru mama și pentru tata a fost un calvar să stea cu ei acasă. Ce vor înțelege din asta ?”, se mai întreabă, retoric.

Cuvinte care vin de la un om care se definește astfel: ”Eu am zilnic motive foarte multe care mă fac fericită. Le dau  oamenilor sfatul să fie buni, să aibă răbdare cu ei și cu alții, să își urmeze visul șă să lupte pentru el. Să nu se oprească chiar dacă e greu Dacă eu am reușit, poate oricine să reușească”. Vă invităm să o descoperiți, așa cum ni se dezvăluie tuturor, în pragul acestor Sărbători într-un an ciudat, la ”Ediția de dimineață”, a cărei înregistrare o găsiți aici:


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol