27 aprilie 2024, 7:50

Moșii de vară. Obiceiuri și tradiții păstrate cu sfințenie de sute de ani

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților este considerată a fi una dintre cele mai vechi și pline de semnificații praznice ale românilor. Aceasta este dedicată pomenirii morților și pică înainte de Rusalii. Astăzi, toate bisericile ortodoxe țin slujbe de pomenire a morților și Liturghii, pentru cei trecuți în neființă.

În calendarul ortodox exitsă menționate două astfel de praznice pentru pomenirea generală a morților: sâmbăta de dinaintea duminicii Lăsatului Sec de carne (sau sâmbăta Înfricoșătoarei Judecăți) și sâmbăta de dinaintea Duminicii Pogărârii Sfântului Dus (Sâmbăta Rusaliilor), arată crestinortodox.ro. 

În tradiția populară, ambele poartă deminirea de „Moși”, prima „Moșii de iarnă”, cealaltă „Moșii de vară”. Acestea au o însemnătate aparte pentru creștini, fiind o zi în care se pomenesc cei trecuți în lumea celor veșnice.

Ce se împarte de Moșii de vară

Printre cele mai importante tradiții respectate de credincioși în Sâmbăta Morților este aceea de a da de pomană, în memoria celor care au trecut în neființă. Această tradiție își are rădăcinile adânc întinse în tradiția populară și este respectată peste tot în România, atât în cazul Moșilor de Vară sau a celor de Iarnă.

De Sâmbăta Morților se dau de pomană diverse obiecte precum vase de lut sau de porțelan, linguri de lemn, căni, străchini sau castroane umplute cu mâncare și împodobite cu flori și fructe de sezon.

Sursă Foto: moldovenii.md

De ce sunt pomeniți cei adormiți?

Rânduiala bisericească îi numește pe cei trecuți în lumea de dincolo „adormiți”, termen care face trimitere la „o stare din care nu te poți trezi”, potrivit crestinortodox.ro. Această stare nu pomenește însă nimic de moarte, ci mai degrabă, de o nouă existență. Scrierile biblice atestă faptul că Hristos a oferit acestui cuvânt conotația asociată cu Învierea. În monetul în care Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52), mai arată sursa citată.

Sursă Foto: anduripentrutine.eu

Obiceiuri și tradiții de Moșii de Vară

Creștinii atribuie acestei sărbători o importanță deosebită, motiv pentru care în jurul acesteia există o sumedenie de obieciuri și tradiții respectate din moși strămoși.

În unele regiuni ale țării, cu ocazia Moșilor de vară, au loc diverse ritualuri de pomenire, care se fac mai ales în cimitire. Pentru pregătirea momentului, mormintele sunt curățate și îmodobite cu mult timp înainte.

Totodată, la intrarea în cimitire se întind mese pline cu tot felul de bunătăți colaci şi vin, frumos împodobite cu flori și fructe.

Sursă Foto: stiri.botosani.ro

Sursă Foto: ganduripentrutine.eu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol