1 mai 2024, 6:47

Peste 240 de cetățeni români au cerut sprijin pentru a putea părăsi Gaza

Egiptul a deschis în această dimineaţă granița cu Gaza, pentru a permite trecerea a circa 90 de răniți palestinieni și 450 de cetățeni străini sau palestinieni cu dublă cetățenie.

Frontiera a fost deschisă după ce Qatarul a mediat un acord în acest sens între Egipt, Israel și Hamas, în coordonare cu Statele Unite. Evacuările ar putea fi urmate de eliberarea unor ostatici cu cetățenie străină capturați de Hamas pe 7 octombrie.

Qatarul a mediat un acord între Egipt, Israel şi Hamas, în coordonare cu SUA, care să permită ieşirea deţinătorilor de paşapoarte străine şi a unor răniţi în stare critică din Fâşia Gaza aflată sub asediu, a declarat miercuri pentru Reuters o sursă la curent cu înţelegerea.

Acordul ar permite evacuarea prin punctul de trecere de la Rafah, dintre Egipt şi Gaza, deşi nu se ştie cât timp acesta va rămâne deschis, a adăugat sursa.

”Un prim grup de persoane deţinătoare de paşapoarte străine va traversa terminalul de la Rafah spre Egipt miercuri”, a declarat pentru France Presse un responsabil al autorităţilor de la acest post de frontieră, vorbind sub protecţia anonimatului.

La Rafah, de partea egipteană, televiziunile apropiate serviciilor de informaţii arătau în direct un şir de ambulanţe care intrau în terminal. Potrivit unor responsabili egipteni şi palestinieni, 81 de răniţi palestinieni urmează să fie transferaţi miercuri spre spitale egiptene.

Secretarul general al Semilunii Roşii din provincia egipteană Sinaiul de Nord, Raed Abdel-Nasser, a declarat pentru agenţia DPA că în jur de 80 de răniţi sunt aşteptaţi în spitale din această provincie. Dacă va fi necesar, ei vor fi transferaţi la spitale din Cairo.

Conform sursei citate de Reuters, acordul nu este legat de alte chestiuni aflate în negociere, precum ostaticii deţinuţi de Hamas sau pauze menite să atenueze criza umanitară din enclavă, care suferă de lipsă de alimente, apă, combustibil şi medicamente.

Hamas le-a spus mediatorilor că va elibera în curând o parte din cei în jur de 200 de ostatici străini capturaţi în cursul atacului din 7 octombrie, a declarat Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al aripii armate a Hamas, Brigăzile al-Qassam, într-o postare video pe Telegram.

Purtătorul de cuvânt nu a dat detalii despre numărul sau naţionalităţile captivilor, notează Agerpres.

La București, Ministerul de Externe a transmis că, pentru început, este permis tranzitul frontierei pentru funcționarii organizațiilor internaționale, cazurile medicale și cetățenii din statele cu comunități reduse în Fâșia Gaza.

Instituția subliniază că a primit asigurări de la autoritățile egiptene și cele israeliene că punctul de frontieră va continua să fie deschis pentru evacuări și în următoarele zile.

În același timp, a fost trimisă în regim de urgență o a doua echipă consulară mobilă pentru a consolida capacitatea de sprijin consular. Peste 240 de cetățeni români au cerut sprijin pentru a putea părăsi Gaza.

A fost trimisă în regim de urgență o a doua echipă consulară mobilă

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, a explicat miercuri dimineață, la TVR INFO, la scurt timp de la deschiderea punctului de trecere Rafah, că echipele consulare sunt pregătite să îi preia pe cei care au și cetățenia română și care vor să părăsească Fâșia Gaza. Ar fi vorba, în total, despre aproximativ 260 de persoane care au solicitat ajutorul autorităților de la București în vederea evacuării.

O listă de persoane cu pașapoarte străine care pot părăsi Gaza prin Rafah a fost convenită între Israel și Egipt, iar ambasadele „relevante” au fost informate în avans, a declarat miercuri la prânz un oficial occidental pentru Reuters.

Pentru început, în cursul zilei de astăzi, la Rafah este permis tranzitul frontierei pentru funcționarii organizațiilor internaționale, pentru cazurile medicale și pentru cetățenii din statele cu comunități reduse în Fâșia Gaza.

MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, rămâne în strânsă legătură cu autoritățile israeliene și egiptene pentru evacuarea cetățenilor români și a familiilor acestora.

Important este că autoritățile egiptene și cele israeliene au dat asigurări autorităților române că punctul de frontieră va continua să fie deschis pentru evacuări și în următoarele zile.

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, activată încă de la debutul crizei și care acționează în regim de permanență, 24/7, menține coordonarea cu alte state și organizații internaționale care întreprind demersuri similare pentru proprii cetățeni/funcționari.

De asemenea, a fost trimisă, în regim de urgență, o a doua echipă consulară mobilă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE, în vederea consolidării capacității de sprijin consular.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, este implicat activ în dialogul cu autoritățile și este pregătit să asigure condițiile necesare pentru evacuarea cât mai rapidă a cetățenilor români din Fâșia Gaza care au solicitat acest lucru pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.

Cresc pierderile și din partea Israelului

Între timp, pe fondul intensificării violențelor, au crescut și pierderile israeliene în Gaza, după cum transmite corespondentul RRA Ion Știubea: ”Ministrul israelian al Apărării, Yoav Galant, a atras atenția, în urmă cu câteva zile, după intrarea forțelor militare în interiorul Fâşiei Gaza, că războiul împotriva organizației Hamas va fi îndelungat şi va pretinde un preț greu. Ieri a fost deja comunicată știrea despre moartea a doi soldați israelieni în luptele din aproperea orașului Gaza, iar în cursul nopții s-a transmis că alți 10 soldați israelieni au fost uciși în două situații distincte; în prima, când un tanc a călcat pe o mină, iar în a doua, când un transportor blindat a fost lovit de o rachetă antitanc. Premierul Netanyahu a transmis în cursul dimineții condoleanţe familiilor îndoliate, sublinind că fiii lor au căzut în cel mai just război posibil, cel pentru apărarea căminului național. Tot azi dimineață a mai fost consemnat un atac în zona cea mai sudică a Israelului, orașul Eilat de pe ţărmul Mării Roşii. O rachetă sol-sol lansată din nou din Yemen a fost interceptată pentru a doua oară de sistemul antirachetă Hetz, Săgeata, iar alte trei rachete de croazieră au fost doborâte de aviaţia militară. În urma înmulțirii atacurilor din Yemen, în Marea Roșie au fost deplasate câteva nave israeliene purtătoare de rachete. Punctul de trecere de la Rafah, din Fâşia Gaza spre Egipt, a fost deschis azi dimineață, pentru ieșirea cetățenilor străini din Fâşia Gaza, precum și a plestinienilor răniți.”

Șapte ostatici civili au fost uciși în atacurile israeliene asupra taberei de refugiați Jabalia

Brigăzile al-Qassam din aripa armată a Hamas au declarat miercuri că șapte ostatici civili au fost uciși în atacurile israeliene asupra taberei de refugiați Jabalia, inclusiv trei deținători de pașapoarte străini. Hamas a eliberat până acum patru civili dintre cei 239 despre care se crede că ar fi ținuți ostatici, conform Reuters.

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au publicat o actualizare în care precizează că au lovit peste 11.000 de ținte aparținând „organizațiilor teroriste” din Fâșia Gaza de la începutul războiului cu Hamas. IDF a spus că trupele au identificat atacatorii Hamas în cartierul Jabalia într-o clădire cu mai multe etaje, care se afla în apropierea unei școli, a unui centru medical și a birourilor guvernamentale. Trupele au ordonat forțelor aeriene israeliene să lanseze un atac aerian asupra atacatorilor. Anterior, IDF a declarat că o lovitură în Jabalia a ucis un comandant superior al Hamas și a distrus infrastructura subterană a Hamas, transmite Reuters.

Iranul vorbește de „consecinţe dure” dacă atacurile asupra Fâşiei Gaza nu încetează

Ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, a avertizat miercuri, 1 noiembrie, asupra „consecințelor dure” care ar putea urma în cazul în care vor continua atacurile asupra Fâșiei Gaza.

Reuters amintește că este cel mai recent dintr-o serie de avertismente din partea Iranului, care susține Hamas în Gaza și milițiile din alte părți ale regiunii.

„Dacă nu are loc o încetare imediată a focului în Fâșia Gaza și dacă atacurile rapide ale SUA și ale regimului sionist continuă, atunci consecințele vor fi dure”, a declarat el la Ankara, dar nu a oferit detalii despre planurile Iranului.

SUA și Israelul au lovit milițiile susținute de Iran în regiune ca răspuns la ceea ce au declarat a fi atacuri neprovocate în ultimele săptămâni, care au alimentat temerile că conflictul din Fâșia Gaza ar putea declanșa un război mai amplu în regiune.

Iranul susţine că sprijină Hamas, dar nu a jucat niciun rol în atacul militanților asupra Israelului de luna trecută. Atât acesta, cât și Turcia au condamnat bombardamentele ulterioare ale Israelului asupra Fâşiei Gaza.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol