4 octombrie 2024, 1:51

„Port cu mine o faptă bună” – magazinul de unde poți cumpăra bucăți de suflet

 

Moda a fost dintotdeauna o industrie subiectivă, unii ar putea să o considere chiar superficială, iar când vine vorba de trenduri, puține le pot numi extravagante sau pur si simplu ieșite din comun.  Ceea ce am descoperit noi nu are nimic frivol și nu ține decât de moda de a fi… om bun. E o modă? Dacă nu încă, ar trebui neapărat să devină, și una dintre cele nepieritoare.

Ideea a venit firesc la Atelier Merci, o bijuterie a designului vestimentar românesc, magazin virtual în care poți găsi modele unicat din material reciclate. Povestea aceasta nu e a unei simple afaceri creative, ci e povestea binelui însămânțat în comunitate, unde te aștepți mai puțin, crescut cu grijă și multiplicat.

De aproape doi ani, Atelierul Merci se ocupă de faptele bune, donând profitul și ajutând la crearea unui trend, ce sperăm că va fi adoptat de cât mai mulți oameni. De fapt, încă din 2012, Asociația Merci Charity Boutique se ocupa de ajutorarea familiilor nevoiașe, iar odată cu promovarea atelierului în mediul online povestea a căpătat alt contur. Am stat de vorbă cu Daniela Staicu, persoana responsabilă cu comunicarea din partea atelierului și am povestit despre valorile lor, despre ce e un atelier social, dar și dezvoltarea unei astfel de afaceri.

 

Sursă imagine: Facebook.com/daniela.staicu

Manuela Dinu: Pentru început, ne puteți povesti mai multe despre Atelierul Merci? Cum ați început, care a fost traseul urmat?

Daniela Staicu: Atelier Merci este un atelier social de croitorie situat în București în care croim … fapte bune. A fost deschis în noiembrie 2015 de către asociația Merci Charity Boutique.  Asociația și-a început activitatea în 2012 cu un magazin caritabil situat în Centrul Vechi, unde primeam donații în haine și obiecte pe care le expuneam în boutique sau ajungeau la familii nevoiașe. Scopul Charity boutique-ul a fost valorificarea produselor donate și folosirea fondurilor strânse pentru sprijinirea copiilor cazuri medicale și sociale. 

Deoarece numai 1 % din hainele primite puteau fi expuse în boutique pentru valorificare, în principal din cauza calității, am decis să începem reciclarea celor care nu puteau fi nici expuse în boutique, nici trimise familiilor nevoiașe pe care le respectăm și cărora le trimitem lucruri de calitate, fără găuri, curate, nepătate.

În același timp, ne-am dezvoltat proiectele de educație și sănătate derulate pentru copii și a fost nevoie de și mai multe resurse financiare pentru a le susține.

Din aceste două nevoi, de reciclare și de obținere a unei surse de venit care să sprijine proiectele umanitare derulate, am creat Atelier Merci, un atelier social de croitorie unde ajutăm prin:

  • Angajare: cautăm să lucrăm cu persoane din grupuri vulnerabile care fie au studii de croitorie sau doresc să lucreze pe componenta de reciclare pe care urmează să o dezvoltăm, pentru care nu este nevoie de nicio pregătire, ci doar de dorință de muncă.
  • Reciclarea produselor primite. Spre exemplu, am primit în donație cămăși bărbătești pe care le-am transformat în traiste: http://www.ateliermerci.ro/catalog/traistute-fermecate-16. La fel procedăm și cu resturile textile care rămân din procesul de producție care devin traiste sau accesorii (http://www.ateliermerci.ro/catalog/accesorii-17) și acum lucrăm și la un covor obținut la fel.
  • Folosirea 100% a profitului obținut în sprijinirea unor cauze umanitare. Fondurile obținute din vânzarea produselor din atelier merg către Zâna Merciluță”, proiect început în 2013, care înseamnă primul cabinet stomatologic mobil care oferă servicii de tratament stomatologic gratuit copiilor cazuri sociale și medicale.

La început, proiectul a beneficiat de o finanțare în valoare de 3000 euro de la UniCredit Bank, printr-un program dedicat întreprinderilor sociale derulat de NESsT România.

 

Sursă imagine: Facebook.com

Manuela Dinu: Care sunt valorile promovate de dumneavoastră la Atelierul Merci? (Aici mă refer în cea mai mare parte la reciclare și proveniența hainelor + modul cum ajung hainele să poarte eticheta de „Port o faptă bună”)

Daniela Staicu: Toate produsele din atelier poartă eticheta „Port cu mine o faptă bună”  pentru că profitul merge integral către proiectele derulate de asociație:

  • sănătate: Zâna Merciluță – tratament stomatologic gratuit copiilor cu afecţiuni oncologice şi copiilor, cazuri sociale din București și de la sate (www.zanamerciluta.ro)
  • educaţie: Merci la sat (prin renovarea de școli, crearea de laboratoare de informatică și acordarea de burse pentru continuare studiilor liceale pentru copii din zone rurale).

Sursă imagine: Facebook.com

 

Manuela Dinu: Cum pot oamenii să poarte o faptă bună?

Daniela Staicu:  O haină croită în Atelier Merci este o faptă bună pentru că, indiferent ce produs alege cineva să cumpere de pe www.ateliermerci.ro, face o faptă bună pentru că profitul pentru acel produs merge către proiectele asociației. În acest moment, fondurile obținute merg către proiectul de tratament stomatologic pentru copii “Zâna Merciluță” – un cabinet stomatologic mobil susținut de către Fundația Vodafone, UniCredit Leasing și alți parteneri care susțin sănătatea orală a copiilor și o viațăa sănătoasă pentru ei. www.zanamerciluta.ro

Sursă imagine: Facebook.com

 

Manuela Dinu: În general, credeți că ajutorul primit trebuie dat cumva înapoi societății? Este puterea exemplului îndeajuns? Ce soluții propuneți?

Daniela Staicu: Se spune că un copil zâmbește de 370 ori/zi.  În România, sunt peste 4 milioane de copii dintre care 75% au carii. Din cele aproximativ 15 milioane de zâmbete/zi, 11 milioane de zâmbete/zi sunt cu dureri. Prin acțiunile noastre, încercăm să le oferim copiilor dinți sănătoși pentru un zâmbet sănătos, fără dureri. Răspunsul copiilor la binele primit este momentan un zâmbet, pentru că, cel mai probabil vor alege să întoarcă binele la maturitate, pentru că efectele acestor acțiuni se vor vedea pe termen lung. Exemplul devine puternic dacă este făcut constant și din convingere.

 

Manuela Dinu: Cum arată o zi oarecare la Atelierul Merci? Cine se ocupă ca lucrurile să meargă bine?

Daniela Staicu: Echipa noastră este formată din 3 fete: Nadia Albu, colega noastră originară din Republica Moldova se ocupă de execuție. Are calificare de croitor și am cunoscut-o în urmă cu un an la Institutul Oncologic București. Modelele pe care le puteți regăsi pe www.ateliermerci.ro pornesc de la ideile, desenele și gusturile colegei mele Alina Tiplea. Eu mă ocup de partea de promovare și chimia cu toți cei care aleg să poarte fapte bune. Și răspund și la majoritatea interviurilor despre Atelier J.

Ne-am bucurat și de altfel de colaborări, spre exemplu unul dintre modelele de pe www.ateliermerci.ro poartă semnătura unei prietene Merci – designer, Catinca Mihai de la 88 Goods. Rochia Catinca a fost creată de ea care, dorind să susțină Atelier Merci, a donat Atelier Merci tiparul rochiei. MERCI, Om Bun!

Sursă imagine: Facebook.com

Manuela Dinu: Este România locul potrivit pentru dezvoltarea unei întreprinderi sociale? Ce credeți că ar trebui schimbat pentru ca lucrurile să meargă înspre bine?

Daniela Staicu: Nu există loc optim pentru dezvoltarea unei întreprinderi sociale. Trebuie să muncești să îl transformi în ceea ce îți trebuie ca să funcționezi mai bine și să produci bine în mod sustenabil și constant. Din păcate, legea economiei sociale este slabă și nu ajută întreprinderile sociale în misiunea lor. Deși întreprinderile sociale au impact la nivel social și ajută sau fac de cele mai multe ori treaba autorităților locale, instituțiile statului încă nu știu să întoarcă binele făcut oamenilor de care și ele sunt responsabile. 

Sursă imagine: Facebook.com

Manuela Dinu: Ce planuri aveți cu Atelierul Merci?

Daniela Staicu:  Ne-am propus să extindem componenta de reciclare și urmează să amenajăm un spațiu unde să dezvoltăm mai multe produse obținute din textile reciclate și chiar hârtie obținută manual.

Constatați și voi că binele chiar prinde aripi. Atunci «Merci și spor la fapte bune!», așa cum ne îndeamnă Atelier Merci și exemplul poate fi extins.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE