READING

Rebeliunea României de sub Marile Puteri: adoptare...

Rebeliunea României de sub Marile Puteri: adoptarea fără acordul acestora a Constituției din 1866

După abdicarea lui Cuza, atât liberalii cât şi conservatorii urmăreau instituirea unui mediu politic care să garanteze stabilitate guvernamentală şi care să contribuie la dezvolatarea societăţii româneşti. În aceste condiţii se optează pentru aducerea pe tronul ţării a unui principe străin, Carol de Hohenzollern Sigmaringen. 

Constituţia din 1866 făcea abstracţie de suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a celor 7 mari puteri – Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia –  şi oferea, în acelaşi timp, cadrul pentru evoluţia statului român pe baze moderne şi democratice.

Adoptarea acestei constituţii este un fapt remarcabil în sine!

Ţara se găsea sub suzeranitate otomană şi plătea tribut, dar în Constituţie nu apare nicio referire la această stare de dependenţă. Folosirea termenului indivizibil încă de la primul articol apare ca o reacţie la insistenţa Puterilor Garante ca Principatele să se separe. Utilizarea termenului România reprezintă o altă încălcare a  prevederilor Convenţiei de la Paris şi o nouă dovadă a faptului că se dorea aplicarea tuturor hotărârilor luate de adunările ad-hoc.

Carol I – Sursa societatesicultura.ro

Constituție de inspirație belgiană

Constituţia a fost în bună parte o copie a constituţiei belgiene din 1831. Diferenţele dintre cele două societăţi erau însă semnificative. Belgia era o ţară cu secole de viaţă urbană, cu un climat de disciplină şi cu o tradiţie solidă de ordine în viaţa publică. Astfel, liberalismul constituţiei belgiene era perfect adaptat societăţii. În cazul românesc, exista o tradiţie  a confruntărilor  dintre obiceiul pământului şi lege la care se adăugau arbitrariul domnitorului şi corupţia dregătorilor.

Constituţia Belgiei din 1831 era considerată , în acel moment, cea mai liberală Constituţie din Europa şi a fost considerată cel mai bun reper juridic pentru elaborarea actului fundamental românesc, însă s-a ţinut cont şi de tradiţia actelor fundamentale care au funcţionat în spaţiul românesc la începutul secolului XIX: Memoriul Cărvunarilor, Regulamentele Organice, Dorinţele Partidei Naţionale, Proclamaţia de la Islaz, Moţiunea de la Blaj, Convenţia de la Paris şi Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris.

Noutate, determinare, inițiativă 

Este de remarcat faptul că la acea dată istorică, ţara noastră se găsea încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman (România plătea tribut curţii otomane la acea dată) şi prin adoptarea şi promulgarea actului fundamental al Constituţiei, România devine primul stat constituţional din Europa de Sud-Est. Constituţia nu facea niciun de referire la statutul de dependenţă faţă de Poartă şi nici la plata tributului faţă de ea.

Sursa www.revistatimpul.ro

O premieră istorică ce a dovedit deschiderea statului român spre un proces de transformare profundă a instituţiilor şi repoziţionării relaţiilor internaţionale pe care statul român le avea, la acea vreme, cu Marile Puteri – noua lege fundamentală a naţiunii române nu facea referire explicită nici la o garanţie colectivă a Marilor Puteri.

Principalele prevederi ale Constituției din 1866 – o tranformare profundă

Constituția din 1866 este privită ca prima Constituție oficială a României, cea mai longevivă Constituție din istoria României (1866-1923) și cea mai importantă realizare a lui Carol I.

Constituția transforma țara în monarhie constituțională ereditară și prevedea principii democratice, moderne, precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, menținând totodată votul cenzitar (n.r. votul contra unei sume de bani). Actul mai proclamă și suveranitatea națională a țării, fiind și prima Constituție realizată fără ajutor și aprobare din străinătate, una dintre cele mai democratice Constituții ale Europei.

Sursa www.crisana.ro

De asemenea, Guvernul devine putere executivă, condus de prim-ministru, care împarte puterea cu monarhul, iar Parlamentul reprezintă puterea legislativă și este bicameral, format din Senat și Camera Deputaților.

De-a lungul timpului, Constituția suferă trei modificări: se modifică art.7 (anul 1878), care condiționa cetățenia română de apartenența la rituri creștine; numărul colegiilor electorale se reduce de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputaților si de la 3 la 2 pentru Senat (1884); iar în 1917 se formează cadrul legal pentru reforma electorală din 1918 și la cea agrară (1918-1921) privind împroprietărirea soldaților pe baza promisiunilor din 1917. Se renunță la articolul care declara proprietatea sacră și inviolabilă.

Astfel, Constituţia din 1866 a consacrat din punct de vedere juridic – pentru prima dată în istoria vieţii statale a ţării noastre – caracterul indivizibil al statului român care din acel moment a primit numele oficial de România.


RELATED POST

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.