25 aprilie 2024, 0:15

Red Love – Merele care conțin de 20 de ori mai mulți antioxidanți decât un măr obișnuit

După 20 de ani de cercetări științifice, elvețienii au inventat o specie de măr aparte – Red Love este rezultatul polenizării încrucișate dintre o specie de măr acru din Asia (imposibil de consumat) și un măr dulce din Europa. La exterior seamănă cu un măr roșu banal, însă surpriza este la interior: în secțiune culoarea lui Red Love este roșu-grena și are aspectul unei inimi- de unde și numele, spune nutriționista Mihaela Bilic, cea care recomandă aceste mereu pentru consum intens în această toamnă.

Se cultivă la noi

Comuna Doștat, din județul Alba este locul unei livezi unice în România, aici cultivându-se soiul de mere „Red Love”.

Numele nu este întâmplător, în secțiune mărul are culoarea roșu intens și un aspect surprinzător, de inimă. Care este explicația din spatele acestui măr sângeriu? Un conținut de antioxidanți de 10 – 25 de ori mai mare decât în merele clasice, antioxidanți din familia anthocianine, adică aceeași pigmenți benefici prezenți în fructele de pădure sau în struguri roșii.

Dacă până acum mărul era cunoscut de a fi cel mai natural, bogat în vitamine, apă și fibre, „Red Love” adduce suplimentar un efect antioxidant și antiinflamator. O altă caracteristică interesantă a acestor pomi fructiferi este faptul că sunt autofertili, adică au rezistență naturală crescută la boli și dăunători, deci nu trebuie folosite multe pesticide pentru cultura lor, scrie ziarulunirea.ro.

Nu sunt foarte dulci, au aciditate mai ridicată

Sunt o varietate de pomi fructiferi auto-fertili, care au în mod natural o rezistență sporită la boli, astfel încât nu e nevoie să fie folosite pesticide pentru cultivarea lor. ”Este un măr ferm, cu consistență crocantă și gust acidulat, care pare a fi imun la atacul dăunătorilor”, spune Bilic.

Descrierea este confirmată și de către pomicultori, care arată că merele Red Love nu sunt foarte dulci, au o pulpă mai făinoasă și o aciditate mai ridicată care le dă și gust mai acrișor, scrie agrointel.ro.

„Red Love” este un măr crocant și acidulat, cu aroma intense de fructe de pădure și conținut de calorii. Sloganul „un măr pe zi tine doctorul departe” este cum nu se poate mai adevărat atunci când vorbim de acest măr cu efect antioxidant, într-o perioadă în care cu toții ne dorim o imunitate crescută și rezistență la boli.

Sursa foto: ziarulunirea.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol