28 septembrie 2020, 12:51

Singura țară din Europa care oferă bani oamenilor pentru a stimula economia. Cât primesc aceștia pentru consum

Danemarca a găsit o soluție eficientă pentru stimularea economiei în timpul pandemiei de coronavirus. Autoritățile statului european au implementat un set de măsuri prin care acordă populației bani sub forma unor ajutoare, cu scopul stimulării consumului, transmite Adevărul, citând Agerpres.

Chiar dacă a fost printre primele țări din Europa care a impus măsuri de carantinare a populației, pentru a opri răspândirea coronavirusului, Danemarca a fost și printre primele țări care a reușit să reia cu succes activitatea economică.

Până în prezent, țara a acordat populației mai bine de 300 miliarde de coroane, sub forma unor pachete de ajutoare care conțin, printre altele, și scutiri ale taxelor și a plății TVA-ului, dar și ajutoare directe.

„Am decis o dată responsabilă la care vor fi eliminate pachetele de ajutoare temporare şi în acelaşi timp oferim o injecţie semnificativă în economia daneză”, a precizat ministrul de Finanţe, Nicolai Wammen, potrivit Adevărul.

Banii lichizi ce vor ajunge la oameni sunt finanțați din alocația de vacanță, supliment care a fost înghețat în contextul revizurii sistemului de plată a vacanțelor, fonduri care urmau să fie plătite sub forma unei valori adăugate la pensiile cetățenilor.

Potrivit legislației în vigoare, danezii au dreptul de a primi banii pentru trei din cele cinci săptămâni de vacanţă, urmând ca aceștia să ajungă la oameni  până la începutul lunii octombrie, ceea ce reprezintă o sumă de aproximativ 60 de miliarde de coroane daneze echivalentul a 9,06 miliarde dolari.

Totodată, acordul stabilit de Guvern, care a primit de altfel și votul majoritar în Parlament, „mai include și o plată unică separată de 1.000 de coroane către cetăţeni în contul beneficiilor sociale şi un fond de 10 miliarde coroane pentru a sprijini companiile care se confruntă cu dificultăţi”, mai meționează Adevărul.

Sursă Foto: ziarulromanesc.de


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.