4 mai 2024, 12:19

Șirnea, primul sat turistic din România. Charlie Ottley se întoarce la ”locul faptei”

Situat în comuna Fundata, județul Brașov, micuța așezare a devenit în 1968 primul sat turistic din România. Meritul în promovarea zonei îi aparține în totalitate lui Nicolae Frunteș, profesor de biologie la școala din sat. Datorită lui, Șirnea a devenit cunoscut și turiștilor de peste hotare.

Poziționat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de 1244 de metri, la 42 de kilometri distanță de Brașov, satul Șirnea este o adevărată comoară a păstrării autenticității românești, iar asta datorită familiei Frunteș care, din tată în fiu, a preluat ca moștenire datoria morală de a face cunoscută istoria locului.

Dacă ajungeți la Șirnea, prima oprire ar trebui să fie la muzeul din școală, care adăpostește tot felul de obiecte vechi specifice gospodăriilor din zonă.

În 1966 se pun bazele Muzeului Etnografic, Olimpic și de Artă Contemporană. Mai târziu acesta  avea să se numească Nicolae Frunteș, ca o recunoașterea a acestuia pentru implicarea de a pune satul pe harta turistică. Astăzi muzeul poate fi vizitat gratuit, fiind nevoie de programare, scrie elanomad.ro.

Radu Frunteș duce mai departe moștenirea culturală a tatălui său și vă povestește cu bucurie despre obiceiurile și tradițiile rurale.

Până și conducerea comunistă a fost convinsă de frumusețea acestor meleaguri, așa că în 1968 i-a acordat titulatura de sat turistic, primul de altfel la acea vreme.

Sute de turiști veneau în acele vremuri la Șirnea, locul care acum pare rupt de timpurile de altădată.

Tot în vremea regimului comunist, testele au dovedit că aici există cea mai pură apă din Europa de Sud-Est, iar în vremurile noastre, o stație meteo din zonă dovedește că în Șirnea și împrejurimi se respiră cel mai curat aer din țară.

Dacă ajungeți la Șirnea, prima oprire ar trebui să fie la muzeul din școală, care adăpostește tot felul de obiecte vechi specifice gospodăriilor din zonă, o secție dedicată olimpismului, dar și cărți vechi de la 1700 și 1800 sau un ABECEDAR din 1931.

La pas sau cu bicicleta, vei putea alege unul dintre cele 9 trasee ecoturistice numerotate de la T1 la T9. Iar dacă îți dorești o experiență mai autentică te poți plimba călare pe cal. Alături de un însoțitor vei putea străbate zona în șaua celor mei blânzi și frumoși cai din Șirnea.

De ceva vreme, Șirnea a devenit și ”acasă” pentru celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley.

Un nou episod „Flavours of Romania”cu Charlie Ottley, la Șirnea

Brașovenii și turiștii sunt invitați să participe la lansarea noului sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”, care din 20 septembrie va fi difuzat pe platforma Netflix. În aceeași zi, vor mai avea loc filmări pe platoul din satul Șirnea, comuna Fundata.

Cei prezenți se vor bucura de proiecții speciale, muzică live și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu jurnalistul britanic Charlie Ottley, realizatorul proiectului.

„Nu doar pentru turiști este această invitație, ci și pentru românii care pot veni cu familiile și, de altfel, pentru toți cei care doresc să ne sprijine… Vor avea parte de momente speciale. Trebuie să recunosc că a fost o călătorie lungă, timp de mai bine de un an (…) am mai avut în trecut lansări, dar de această dată am vrut să fac ceva diferit! Am început călătoria la Șirnea, iar după mai bine de 2.000 km parcurși în jurul țării, s-a încheiat când m-am întors acasă, în Șirnea. De aceea, mi s-a părut potrivit să fac lansarea acestui nou sezon al seriei «Flavours of Romania» tot aici, în satul cu vedere spre munții Bucegi și Piatra Craiului”, a precizat Charlie Ottley la Radio România Brașov.

Nu doar frumusețile județului Brașovul vor putea fi văzute de milioane de abonați ai platformei Netflix, ci multe alte zone turistice spectaculoase, cuprinse în „Flavours of Romania”, unul dintre cele mai vizionate documentare difuzate pe platforma de streaming.

FOTO: Facebook / Charlie Ottley

Mai multe, aici: România de nota 10 – Șirnea

Sursa foto: Radio România Brașov FM și elanomad.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol