27 aprilie 2024, 11:29

Studiu: Activitatea fizică aerobică îmbunătățește sănătatea ficatului gras

Nu este un secret pentru nimeni că trebuie limitat excesul de carbohidrați: cartofii, pâinea albă, orezul alb și porumbul trebuie consumate cu măsură.

Totodată, zahărul și îndulcitorii artificiali trebuie evitați, deci e bine să se limiteze inclusiv consumul de sucuri carbogazoase sau necarbogazoase.

Și sucurile naturale din fructe trebuie consumate în cantități moderate. Este indicat să se evite dulciurile cu creme grase sau care au un conținut prea mare de ouă.

Mezelurile și alte alimente pe bază de carne neprocesată nu trebuie consumate de persoanele cu suferințe hepatice.

Mezelurile conțin conservanți, coloranți, potențiatori de gust, sare și alți aditivi chimici care pot cauza afectiuni hepatice sau agravarea bolilor existente.

Salamurile, crenvurstii, carnatii, afumaturile sunt foarte greu de digerat si de metabolizat din cauza cantitatii mari de grasimi si aditivi din carnea procesata.

Alimentele bogate in grasimi: pornind de la carnea de porc, carnea de vita pana la branzeturi fermentate, smantana, laptele gras vor fi limitate deoarece sunt greu digerabile si metabolizabile.

Mișcarea salvează ficatul

La propriu: exercițiile aerobice îmbunătățesc starea ficatului gras, cea mai frecventă boală hepatică din lume, de care suferă astăzi unul din trei adulți.

Beneficiul există indiferent de efectele exercițiilor fizice pe cântar: chiar dacă greutatea nu scade, activitatea fizică are efecte pozitive asupra mitocondriilor, micile „stații energetice” ale celulelor, și reduce acumularea de grăsime în ficat.

Acest lucru a fost demonstrat de un studiu pe șoareci publicat recent în revista Metabolism și este confirmat și de studii efectuate pe oameni, scrie Corriere della Serra.

Noul studiu pe animale se bazează pe noile cunoștințe despre steatoza hepatică non-alcoolică, redenumită recent „boală hepatică asociată steatozei cu disfuncție metabolică”, tocmai pentru a sublinia cât de strâns este legată de probleme metabolice precum obezitatea și diabetul.

După cum explică Anna Ludovica Fracanzani, profesor de medicină internă la Universitatea din Milano, „cercetările au studiat mecanismele prin care se dezvoltă leziunile hepatice, evaluând rolul alterărilor metabolismului glucozei și al lipidelor și, mai recent, al metabolismului mitocondriilor.

S-a descoperit că funcția hepatică scade treptat din cauza disfuncției mitocondriale, ceea ce face ca ficatul să nu mai fie capabil să transfere picăturile lipidice în exces în afara organului: una dintre caracteristicile bolii ficatului gras este tocmai concentrația mare de picături lipidice care se acumulează în celulele hepatice.

Prin urmare, obiectivul este de a găsi o modalitate de a regla funcția mitocondrială pentru a trata steatoza”.

În noul studiu efectuat pe animale, s-a demonstrat că unul dintre mijloacele pentru a realiza acest lucru ar putea fi mișcarea, deoarece, după cum subliniază Fracanzani,”exercițiile fizice aerobice au demonstrat efecte benefice ajutănd la metabolizarea grăsimilor”.

Activitatea fizică este indispensabilă

Cercetarea oferă răspunsuri cu privire la mecanismele prin care activitatea fizică „vindecă” ficatul gras, confirmând ceea ce a fost observat și la om.

„Exercițiul fizic reduce steatoza indusă de dietă și fibroza hepatică, iar efectul asupra steatozei este evident, indiferent de pierderea în greutate care poate fi obținută „, rezumă Fracanzani,

„Chiar și cei care au o greutate normală pot avea, de fapt, un ficat gras din cauza unor alegeri alimentare incorecte, iar exercițiul fizic este, prin urmare, esențial. În plus, o activitate viguroasă reduce, de asemenea, severitatea bolii și riscul de mortalitate din toate cauzele, cardiovasculare, hepatice și oncologice, care este mai mare la adulții cu steatoză.

Acesta este motivul pentru care, astăzi, tuturor pacienților cu steatoză hepatică li se recomandă cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată sau 75 de minute pe săptămână la intensitate viguroasă: „doza” și recomandările trebuie însă redimensionate în fiecare caz în parte, deoarece cei care sunt foarte sedentari se pot speria și arunca prosopul în fața unor indicații similare.

Important este să conștientizăm că nu există alibiuri: oricine, la orice vârstă sau în orice stare, poate face exerciții fizice, chiar și numai mergând pe jos.

Activitatea fizică este indispensabilă pentru bunăstarea ficatului, pentru a preveni și pentru a trata steatoza hepatică: de aceea, schimbarea stilului de viață, împreună cu dieta și exercițiile fizice, rămâne piatra de temelie a tratamentului acestei boli”, conchide expertul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol