Ion Cristian Roman a fost timp de câțiva ani taximetristul favorit al bucureștenilor. Aceasta își împărțea o parte din câștig cu clienții cărora le oferea bomboane.  Știam puține lucruri despre activitatea acestuia așa că am hotărât să iau legătura cu dumnealui pentru a vă putea împărtăși povestea omului din spatele Taxiului cu bomboane.

Cum a început totul? 

Îmi face deosebită plăcere să povestesc acest lucru. Eu nu am fost dintotdeauna taximetrist, ci doar patru ani de zile. Înainte să ajung să îmbrățișez această minunată meserie, aveam în mașină totdeauna bomboane pentru că în anii ’90 lângă semafoare era plin de copii care cerșeau și nu voiam să le dau bani pentru că știam că ei nu se vor bucura de acești bani, drept pentru care le dădeam bomboane.

Când ajungeam în dreptul magazinului Unirea, deja copiii recunoșteau mașina și strigau unitar „ Băi! Veniți repede că a ajuns mașina cu bomboane!”. Ajungând taximetrist tot de acolo îmi începeam ziua. Stăteam în față la magazinul Unirea să îmi iau clienții și când aceștia ajungeau în mașină, aveam așa un sentiment de – Domnle, cum am fost eu alesul? – Aveam tendința să îi dau ceva că m-a ales pe mine și atunci bomboana era modul meu de a-mi împărți câștigul și de a le mulțumi clienților că am fost ales de ei.

De unde v-a venit minunata idee cu Taxiul cu bomboane?

Prima dată Pietricel a scris într-un blog de Taxiul cu bomboane și așa i-a rămas denumirea. Mi-a plăcut foarte mult cum a spus și atunci în loc de mașina cu bomboane a rămas taxiul cu bomboane.

Știu că aveți o activitate permanentă în folosul copiilor aflați în spitale și nu numai. Îmi puteți descrie în ce constă aceasta?

Proiectul este într-o permanentă schimbare. S-a numit inițial Seară de poveste și s-au citit povești în spitalul Marie Curie din data de 5 până pe 22 decembrie 2014. După care, seară de seară, timp de câteva zile au fost peste 500 de oameni care au venit să le citească povești copiilor. Drept pentru care am stabilit ziua de joi pentru a citi povești copiilor internați la spitalul Marie Curie.

Apoi ne-am extins, am citit povești copiilor din spitalul Grigore Alexandrescu și Seara de poveste s-a transformat într-un proiect care mie îmi este foarte drag. O carte sub brad, un măr în buzunar și multă dragoste. Noi împărțim mere, citim povești, iar grupul de voluntari care merg în spitale se numește „Gașca colorată” pentru că, după cum se vede și pe paginile de Facebook, întruchipăm personaje. E o bucurie și o efervescență permanentă.

Desfășurați și alte proiecte ?

Taxiul își desfășoară activitatea pe mai multe planuri și în afară de marți, miercuri și joi când mergem să citim povești copiilor aflați în spital, avem grijă și de copiii cu nevoi speciale (autism, sindromul Down, retard, ADHD).

Îi ducem vinerea la căluți și proiectul se numește Vinerea speranței pentru că ajungem la un adăpost de cai din Șoseaua Petricani, îi ducem la delfini odătă pe lună și proiectul se numește De vorbă cu delfinii când 40-50 de copii sunt duși într-o excursie pro bono la Constanța, la Delfinariu. Am avut proiecte cu sectoarele 3 și 5 Socioterapie prin teatru sau Invitație la teatru, care sunt finanțate de către cele 2 primării. Avem proiecte peste ani care cuprind copiii din spitale și copiii din școli cu nevoi speciale: Pui de pernă pentru pui de om – un proiect care se desfășoară anual de Paște, Căruța cu bomboane – un proiect care se desfășoară pe 1 iunie în fiecare an. Anul trecut am avut Carnavalul de Crăciun, care a ținut 10 zile. A fost cel mai lung carnaval din România, iar anul ăsta avem a doua ediție a evenimentului Ciorăpelul cu bomboane, în care bomboanele reprezintă doar un mit – copiii primesc ciorăpei cu câteva dulciuri în interior și o carte sau o jucărie lângă.

Cum a fost înființată Asociația taxiul cu bomboane?

Chestia asta o făceam în nume propriu. La un moment dat, mărindu-se gașca de voluntari, ne trebuia un statut legal. Trebui să intrăm în legalitate și s-a înființat Asociația Taxiul cu bomboane. Am păstrat numele care ne-a făcut cunoscuți.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat până acum?

Provocarea cea mai mare este Bombo land – un spațiu de 150 m pătrați undeva la Timpuri noi, fosta fabrică de încălțăminte Flacara roșie – unde îmi doresc să amenajăm un spațiu pentru tinerii cu nevoi speciale, cei care termină cei 8-10 ani de școală și nu se mai regăsesc în nicio activitate. Este un proiect care să le redea stima de sine acestor tineri și în acelaș moment să le dea un sentiment de utilitate prin atelierele pe care vrem să le organizăm acolo, care îi vor învăța și altceva decât au deprins în cei 8-10 ani de școală. Vor învăța să facă aranjamente florale, trandafiri de zahăr, să facă plicuri, să picteze, să danseze, să facă orice le-ar induce această stare de bine.

Este un proiect care îmi este tare drag mie, dar pentru început am nevoie de sprijinul tuturor. Este una dintre cele mai mari provocări. Mai sunt și alte provocări precum o școală de meserii pentru tinerii cu nevoi speciale, un campus, popularea unui sat abandonat cu tineri cu nevoi speciale și familiile lor. Provocări sunt multe, banii sunt puțini.

Cum credeți că se vor desfășura aceste proiecte în următorii ani?

Exact cum spuneam și la început, noi suntem într-o continuă schimbare. Probabil că o să rămână proiectele deja consacrate – Pui de pernă, Căruța cu bomboane, Ciorăpelul cu bomboane, Moș Crăciun de vară. Până acum am fost costumați, probabil că va fi și o coregrafie, probabil că vom face și o piesă de teatru, proababil că va fi și un turneu în țară. Proiecte sunt și după cum bine îți spuneam, așteptăm sprijinul tuturor. Conturile asociației sunt făcute publice. Așteptăm sprijin din partea companiilor, din partea persoanelor private pentru aceste proiecte minunate. Ieri ne-am întors de la Piatra Neamț unde am fost să sprijinim „Volunteer for life”, o asociație care își desfășoară activitatea prin Nepal și Irak. Acolo am vizitat un cămin de copii, care ne-au primit cu brațele deschise și cu multă dragoste. Am fost să împărtășim experiența noastră și altor asociații aflate în țară. Ceea ce urmează vom vedea!

---