8 iunie 2022, 19:33

În numele artei. „Și dacă turnul meu, când va fi construit, în loc de ceva hidos va fi un lucru frumos?”

Paul Verlaine l-a numit „schelet de clopotniță”, Léon Bloy – „lampă stradală cu adevărat tristă”, iar Guy de Maupassant scria: „Această înaltă și slăbănoagă piramidă cu scări de fier, acest dizgrațios schelet gigantic…”

În albumul lui J. M. Dufrénoy, Dans l’intimité de personnages illustres, la prezentarea lui Gustave Eiffel (15 decembrie 1832 – 27 decembrie 1923) apar două fotografii, își începea Henri Loyrette, istoric de artă, introducerea volumului Gustave Eiffel.

O fotografie, explica Loyrette, datată în 1882, îl arată pe Eiffel în acele rare poze de familist relaxat alături de patru dintre cei cinci copii.

Gustave Eiffel în 1882, fotografie publicată de J. M. Dufrénoy în albumul Dans l’intimité de personnages illustres 1850-1900 / Gustave Eiffel, Henri Loyrette, 1985

Cealaltă poză pare a fi „nelalocul ei” într-un album bazat pe portrete. Reprezintă Turnul Eiffel în 1888, când era înălțat doar până la etajul al doilea. Dedesubt, se află un text scris de o mână de copil: „Ca să-i fac o surpriză lui papa, lipesc în acest album poza cu Turnul Eiffel care va avea 300 de metri, unde papa mi-a promis că mă va duce să urc în timpul expoziției”. Tatăl și-a corectat fiul și a scris: „Băiețelul meu a confundat oamenii mari cu monumentele mari”.

Henri Loyrette comenta:

În cazul Eiffel nu doar băiatul a confundat oameni extraordinari cu monumente extraordinare; turnul, indiferent dacă e văzut ca o capodoperă sau ca „o lipsă totală de sensibilitate la artă”, ascunde nu doar omul, ci întreaga lui carieră. Eiffel este turnul.

Fotografie publicată de J. M. Dufrénoy în albumul Dans l’intimité de personnages illustres 1850-1900 / Gustave Eiffel, Henri Loyrette, 1985

Turnul nu a apărut doar datorită lui Gustave Eiffel, nota istoricul de artă și explica: „A venit într-un anumit timp, stimulat de evoluțiile tehnologiei și de evenimentele politice și, ceva mai vag, de spiritul vremii”.

În 1889, la Paris se organiza Expoziția Universală pentru a celebra o sută de ani de la Căderea Bastiliei, eveniment petrecut în ziua de 14 iulie 1789, moment ce a marcat începutul Revoluției Franceze.

Francezii doreau să celebreze centenarul „într-un stil splendid”, iar un turn sugera ideea de victorie, explica Henri Loyrette. În acest sens, în anul 1885, a fost lansată o competiție și au fost depuse peste o sută de proiecte.

Mai mulți ingineri din vremea respectivă au venit cu ideea construirii unui turn „foarte înalt”.

Un specialist în inginerie electrică, Amédée Sébillot, s-a asociat cu arhitectul Jules Bourdais, pentru a propune împreună un proiect: construirea unui turn-far de 300 de metri, completat cu un cuptor electric menit să lumineze întregul Paris și chiar împrejurimile.

În pledoaria lui, Bourdais a adus argumentul cel mai puternic: proiectul rivalului său, Eiffel, este „o structură metalică lipsită de originalitate”.

Mai mult, susțineau cei doi, la 300 de metri deasupra pământului aerul este atât de curat încât la ultimul nivel poate fi instalat un spital pentru pacienții care au nevoie de „aero-terapie”, iar aceștia nu ar mai fi nevoiți să călătorească departe pentru a beneficia de un astfel de tratament.

Locul unde a fost ridicat turnul, Champ de Mars, la începutul anului 1887; Fotografie de Pierre Petit, Colecția Eiffel | Gustave Eiffel, Henri Loyrette, 1985

Henri Loyrette nota:

Confruntat cu atâtea însușiri practice, științifice și medicale, propunerea lui Gustave Eiffel părea mai mult simbolică și ordinară.

Cu toate acestea, proiectul lui Gustave Eiffel, realizat cu cei doi colaboratori ai săi, inginerii șefi de la compania lui, Émile Nouguier și Maurice Koechlin, a fost ales.

Reprezentanții comitetului ce au examinat proiectele au declarat că „turnul ce va fi construit pentru Expoziția Universală din 1889 trebuie să aibă în mod clar un aspect distinct și ar trebui să fie o lucrare de artă remarcabilă și doar Turnul Eiffel părea să îndeplinească aceste criterii”.

La 8 ianuarie 1887 a fost semnat acordul între Eiffel și reprezentanți ai administrației din Paris prin care lucrările puteau să înceapă.

Gustave Eiffel s-a angajat să susțină 80 la sută din costurile proiectului. În perioada expoziției, potrivit documentului semnat, Eiffel a administrat construcția și profitul i-a revenit complet. După închiderea expoziției, turnul intra în proprietatea administrației orașului Paris, dar Gustave Eiffel a continuat să primească o parte din venituri, inițial timp de 20 de ani, după care, în 1910, concesiunea a fost prelungită cu 70 de ani.

Turnul Eiffel de-a lungul etapelor de construire până la cel cunoscut azi în toată lumea | Gustave Eiffel, Henri Loyrette, 1985

Costul inițial al lucrării a fost estimat la 3,15 milioane franci – ceva mai târziu, Eiffel a corectat, în loc de 3 a pus 5; a costat de două ori și jumătate suma inițială.

S-a stabilit că va avea o greutate de 4810 tone – Eiffel a modificat mai târziu la 6500 tone; în realitate are 7300 tone. Eiffel a notat: „Din experiența mea, construirea turnului se va finaliza în cel mult un an”. A durat 26 de luni, ceea ce, de fapt, e considerat un record – având în vedere mijloacele tehnice disponibile în vremea respectivă: în doar cinci luni s-a construit fundația și în 21 de luni s-a finalizat asamblarea pieselor metalice.

Henri Loyrette a detaliat:

Fundațiile au început la 28 ianuarie 1887 și au fost finalizate la 30 iunie, același an, data când a început partea de construire a structurii metalice.

[…]

La 31 martie 1889, construcția a fost finalizată și inaugurată…

Protestul „artiștilor” și răspunsul lui Gustave Eiffel, în Le Temps, 14 februarie 1887

De la început, construirea turnului a fost un subiect de dezabateri intense în Franța. De-a lungul anului 1886, au apărut diverse pamflete și articole, printre care și diatribe, semnate de nume ilustre din artă și literatură.

Paul Verlaine l-a numit „schelet de clopotniță”, Léon Bloy – „lampă stradală cu adevărat tristă”, iar Guy de Maupassant scria despre turnul lui Eiffel: „Această înaltă și slăbănoagă piramidă cu scări de fier, acest dizgrațios schelet gigantic pe o fundație ce pare a fi construită pentru a purta un colosal monument al lui Ciclop, dar care pur și simplu se stinge într-o formă subțire, ridicolă, ca un horn de fabrică”.

Nemulțumirea a culminat cu faimosul protest al „artiștilor” din februarie 1887 publicat în Le Temps. Un fragment din acesta:

Noi, scriitorii, pictorii, sculptorii, arhitecții, iubitori ai frumuseții Parisului care până acum a rămas neatinsă, venim să protestăm cu toată puterea și toată indignarea noastră, în numele subapreciatului gust al francezului, în numele artei și al istoriei franceze amenințate, împotriva înălțării, chiar în inima capitalei noastre, inutilului și monstruosului Turn Eiffel, pe care resentimentul public, deseori marcat de bun simț și de spirit de justiție, l-a botezat deja cu numele de «turnul Babel».

Redactorul Le Temps a discutat atunci și cu Gustave Eiffel care mărturisea: „De ce acest protest are loc atât de târziu? Ar fi avut un motiv să se întâmple acum un an, când se discuta proiectul meu. Am fi analizat valoarea celor susținute. Astăzi este inutil… iar acest demers nu va duce la nimic”.

Protestul, comenta redactorul Le Temps, viza în mod special rezistența turnului care, se considera, nu va mai exista după 20 de ani de la Expoziție. Eiffel răspundea:

Bun, atunci protestul vine prea devreme, ar trebui făcut mai târziu. Care sunt motivele invocate de artiști împotriva durabilității turnului? Că este inutil, monstruos! Că este o oroare!

[…]

Căci, remarcați, domnule, nimeni nu a văzut încă turnul meu și, înainte de a fi construit, nimeni nu poate spune ce va fi. Îl știm doar dintr-un desen geometric… De când apreciem un monument din punct de vedere artistic după un desen geometric?

Și dacă turnul meu, când va fi construit, în loc de ceva hidos va fi un lucru frumos, nu vor regreta artiștii că au luat parte atât de repede și de ușor într-o campanie despre trăinicia unui monument care nu a fost încă finalizat?

[…]

Eu cred că turnul meu va fi frumos. Pentru că suntem ingineri, ar trebui să se creadă că nu suntem preocupați de frumusețea propriilor construcții și, în timp ce realizăm ceva solid și durabil, nu încercăm să facem și ceva elegant?

[…]

Înainte de toate, de ce a trebuit să țin cont? De rezistența la vânt.

[…]

Deci, care va fi efectul artistic al turnului, nimeni nu poate judeca acest lucru înainte, nici chiar eu…

Jean Béraud, Intrarea la Epozitiția Universală, Paris 1889

În ciuda criticilor și a momentelor în care inginerul Gustave Eiffel avea „îndoieli legate de finanțare”, lucrările au continuat și s-au finalizat la timp. Asamblarea turnului, cum au remarcat aproape toate cronicile timpului, a fost „o minunăție a preciziei”.

În timpul evenimentului din 1889, peste 2,5 milioane de oameni au vizitat turnul. Încetul cu încetul, Turnul Eiffel a fost asociat cu Parisul. Scriitori, pictori, cineaști, fotografi, toți l-au celebrat de-a lungul anilor în lucrările lor iar turnul lui Eiffel a rămas la fel de atrăgător și după 132 de ani.

Imagini cover, de la stânga: Gustave Eiffel, în jurul anului 1889; Iluminarea Turnului Eiffel în timpul Expoziției Universale din 1889, de Georges Garen, 1889; Gustave Eiffel și ginerele său, în turn, 1889 | Gustave Eiffel, Henri Loyrette, 1985


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol