Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat spre Nepal, într-o expediție în care și-a propus să cucerească Everestul (8.848 metri). Hunedoreanul va ajunge cu avionul, pe 13...
Casa Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii din localitatea brașoveană Viscri s-a redeschis pentru un nou sezon de vizitare. Şura reconvertită a proprietăţii tradiţionale...
În ultimii ani mitul conform căruia Uniunea Europeană este doar o birocrație care impune legi guvernelor naționale a fost folosit tot mai mult în discursul...
O echipă formată din elevi de clasa a VII-a de la Liceul „Ovidius” din Constanţa obținut Premiul I la secțiunea de competiție juniori organizată de...
Timp de două zile, o parte din Castelul Corvinilor devine platou de filmare pentru producția cinematografică “Noaptea lui Vlad”. Filmările pentru noua producție, în regia...
Comisia Europeană a acordat Ateneului Român și altor 6 situri din Uniunea Europeană Marca patrimoniului european, pentru rolul semnificativ jucat de către acestea în istoria...
Cererile de înscriere în învăţământul primar se pot depune începând de joi, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei. Prima etapă a înscrierilor se va încheia...
O miliardară din Vietnam, Truong My Lan, a fost condamnată la moarte, joi, 11 aprilie, într-unul dintre cele mai mari cazuri de fraudă din istorie,...
Un lac din Germania și-a schimbat culoarea și atrage sute de turiști. În urmă cu câteva zile, un mic lac dintr-o carieră de cretă de...
Vestea bună este că există ingrediente mai sănătoase pe care le puteți adăuga la cafea și care pot chiar stimula metabolismul și pierderea în greutate....











