Încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege se va sancţiona cu amendă de la...
Strategia Națională privind turismul estimează că 12,7 milioane de sosiri ale turiștilor au avut loc în primele 11 luni din anul 2023. Astfel, România ocupă...
Microsoft a anunțat oficial, într-un comunicat, că va elimina treptat aplicația WordPad din următoarele versiuni ale sistemului de operare Windows. „Începând cu versiunea Windows 11,...
Anul 1996 a fost (ca și 2024) un an bisect. Iar ziua de 1 ianuarie a căzut tot într-o luni, Așa se face că foile...
Grecia redeschide un palat antic, vechi de 2.400 de ani, în care a fost încoronat Alexandru cel Mare
Grecia a redeschis palatul antic în care Alexandru cel Mare a devenit rege al Macedoniei în urmă cu aproximativ 2.400 de ani, după ce a...
Autorităţile de la Sinaia anunţă că miercuri, 10 ianuarie, se va deschide sezonul de schi în această staţiune, pe domeniul schiabil de altitudine fiind amenajate...
Din acest an, Sala Unirii din Alba Iulia, locul în care în 1918 a fost proclamată Unirea Transilvaniei cu România, nu se mai poate vizita...
Este genul de ajutor financiar pe care cu toții am dori să îl evităm, dar pentru mulți este o veste importantă. Cuantumul ajutorului de deces...
Începutul lui 2024 aduce și o scumpire a țigărilor, dar majorarea nu este semnificativă. Practic, începând din data de 11 ianuarie fumătorii vor plăti cu...
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 115, Codul Rutier a fost schimbat, iar un punct-amendă valorează, începând cu acest an 5% din salariul minim brut pe...











