Soiul românesc de varză de toamnă ”Licurișca” a fost readus la viață de cercetătorii români de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău. Pentru această realizare, echipa de cercetători a fost medaliată cu aur în cadrul unei gale a cercetării organizată de Universitatea Dunărea de Jos.
Licurișca este unul dintre cele mai vechi soiuri de varză cultivat pe teritoriul României, un soi care a dispărut din cultură. Oamenii de știință au reușit, printr-o adevărată arheologie genetică, să-l restaureze.
Cercetătorii Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău au fost medaliați cu aur în cadrul Salonului Inovării și cercetării UGAL INVENT 2023, pentru performanța de a ‘reînvia’ soiul de varză „Licurișca”.
Soiul de varză „Licurișca”, vechi de mai bine de 100 de ani, se remarcă prin rezistența sa, mărimea, dar și prin calitățile sale ideale în gastronomie.
„Am strâns resurse genetice din toată țara, în special din zonele în care soiul s-a dezvoltat pentru că a fost cultivat de la Buzău până în Bulgaria, în toți Balcanii. La noi vorbim de varietăți de ‘Licurișca’ de Buzău, de Brăila, Ialomița sau Bărăgan sau de Prahova, varietăți dezvoltate în bazinele legumicole respective. Din ele au evoluat altele. Cercetările continuă în sensul în care vrem să restaurăm soiul de varză tomnatică de Buzău, o varietate din ‘Licurișca’, apoi soiul de varză ‘Inimă de bou’, a nu se confunda cu soiul de tomate, varza căpățânoasă de Buzău, care au avut ca trunchi comun varza ‘Licurișca’. Am strâns aceste varietăți și am restaurat acest soi care poate intra în piață”, a declarat pentru Agerpres Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău.
Documente despre acest soi există din 1872.
Pe lângă varza „Licurișca”, cercetătorii BRGV au reușit în ultimii ani să salveze nenumărate soiuri de tomate dispărute din cultura locală și națională și să aclimatizeze alte soiuri exotice care pot fi cultivate cu succes, în contextul climatic actual.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol