Cum apar atîtea teorii ale conspirației, cum atât de mulți oameni îmbrățișează ideile trăsnite și ce rol joacă aici tehnologia? Sunt întrebări la care a încercat să răspundă fizicianul Cristian Presură, într-un interviu din cotidianul Adevărul.

Despre neîncredere și noile tehnologii

Cred că trebuie diferenţiat între o tehnologie nouă şi una veche. Neîncrederea este de obicei asociată unei tehnologii noi şi cred că are rădăcini psihologice. Încrederea o capeţi de la cineva sau ceva care te-a ajutat înainte şi nu te-a dezamăgit. Poate fi vorba despre un prieten care te-a ajutat, de o maşină cu care nu ai ajuns la garaj, sau despre o tehnologie dovedită, cum sunt bateriile pentru lanternă. Nu cred că există cineva care să pună baterii într-o lanternă şi apoi să se teamă că lanterna nu se aprinde atunci când cumpără bateria de la o firmă anume, în care are încredere (şi atunci nu pune la îndoială tehnologia, ci producătorul). (…)

Pentru a vedea care tehnologie este bună şi care rea, inginerul are reflexul format şi cunoştinţele acumulate pentru a studia problema şi a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Cel mai adesea, răspunsul lui este moderat: „noua tehnologie este de încredere dacă se foloseşte aşa şi niciodată altfel“. De exemplu: „curentul electric de 220V este util în casă pentru a alimenta maşina de spălat, dar aveţi grijă ca apa să nu se scurgă spre priză, deoarece atunci creează scurtcircuite şi vă puteţi curenta“. Aceasta este singura atitudine responsabilă a omului modern dacă vrea să accepte tehnologia şi apoi să aibă încredere în ea. Avantajul este că tehnologia, spre deosebire de om, nu este schimbătoare. Legile electricităţii nu depind de om şi nu vor să îşi schimbe ecuaţiile neaşteptat. Ele sunt mereu aceleaşi. De aceea, odată înţeleasă, tehnologia este cel mai de încredere prieten.

Teoriile conspirațiilor

De ce cred oamenii în teoriile conspiraţiilor tot o problemă de psihologie cred că e. Unii cred pentru că îi face să se simtă speciali, cum este cineva care susţine că Pământul e plat – doar o minoritate susţine aşa ceva. Unul care crede că în jurul Pământului orbitează milioane de oale de sarmale se simte unic – doar el crede aşa ceva! Însă acest aspect reprezintă doar o parte a problemei; altă faţetă este încrederea. Omul obişnuit nu caută cunoştinţele, el caută încrederea. Între un prieten care îi spune baliverne la un ceai cald şi un profesor universitar din Statele Unite ale Americii care îi spune opusul la televizor, el alege să-şi creadă prietenul.

România, încotro?

România mai poate prinde trenul modernizării, iar soluţia este construcţia unei locomotive locale, care măcar să prindă ultimul vagon al trenului rapid, respectiv Uniunea Europeană. Ideea este simplă: Majoritatea Uniunii Europenii este alcătuită din state moderne şi cu un standard ridicat de viaţă pentru că au economii care reacţionează la noi tehnologii. Părerea mea este că, filozofic vorbind, trebuie să vrem cu toţii să facem parte din acest tren, înţelegând avantajele care ne vin de aici (conectarea la tehnologiile noi, cultura organizaţională, fundamentele unui stat de drept etc.) şi păstrându-ne specificul naţional acolo unde acesta nu frânează o viaţă mai bună sau chiar ajută (dorinţa de apartenenţă la un grup, religia etc.). Dacă vrem asta, trebuie să renunţăm la căruţă şi să construim o locomotivă locală, una nu neapărat foarte performantă, dar una care măcar să se apropie de cele ale statelor din vest, cu un nivel de viaţă mai ridicat.

Citiți interviul integral în Adevărul