Două comori arhitecturale revin în patrimoniul naţional. Sunt case vechi boiereşti din regiunea Doljului, numite cule, veritabile monumente care ne vorbesc despre cum se trăia în această regiune din Oltenia. Două monumente de importanță națională din judeţul Dolj, Cula Izvoranu – Geblescu, din comuna Brabova, și Cula Cernăteștilor, din comuna Cernătești, au fost inaugurate, vineri după-amiază, în urma unui proces complex de refacere, imobilele fiind complet dotate și echipate cu tehnologii moderne pentru a ilustra cât mai fidel aspecte ale epocii căreia îi aparțin.
Lucrările de restaurare și consolidare ale celor două edificii, reprezentative pentru zona Olteniei, au fost executate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, imobilele urmând să fie amenajate ca puncte muzeale și să fie incluse într-un circuit turistic și cultural, potrivit reporter24.ro.
Evenimentul de prezentare a fost precedat de o întâlnire, la Palatul Administrativ din Craiova, la care au participat reprezentanți ai administrației centrale și locale, alături de ambasadorii statelor Macedonia de Nord și Serbia în urma căreia a fost luată în considerare susținerea comună a introducerii culelor din Oltenia în patrimoniul UNESCO.
Cula Izvoranu – Geblescu, din comuna Brabova, și Cula Cernăteștilor, din comuna cu același nume, sunt considerate de experți printre cele mai reprezentative tipuri de construcții boierești, dar și singurele din această categorie care au supraviețuit în sudul Olteniei, relatează stiri.tvr.ro.
Florin Ridiche, manager Muzeul Olteniei Craiova: A fost ridicată la sfârșitul sec 18 pentru a adăposti familia boierilor Cernătești. O să vedeți tot felul de sieteme cu rol defensiv, pentru a fi ferită de atacurile turcilor la începutul secolului 19.
Numele dat acestui tip de clădire provine din turcă și înseamnă turn, construcție semifortificată de apărare. În cule se adăpostea familia de boieri în timp de război sau când năvăleau turcii sau tătarii. De aceea, construcțiile aveau ziduri de apărare foarte groase, scări interioare, guri de tragere pentru armele de foc, dar și ascunzători.
Ciprian Ștefan Anghel, președinte Muzeul Astra: Am speranțe că se va înțelege că prin patrimoniul cultural putem construi drumuri de rămas acasă, putem construi dezvoltare locală sustenabilă.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol