România a fost în luna martie cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei, depăşind Polonia în topul statelor de unde Kievul importă combustibilul diesel...
Ucraina mulţumeşte României şi Republicii Moldova pentru sprijinul şi solidaritatea lor în lupta sa împotriva agresiunii Rusiei, a declarat joi, la Bucureşti, ministrul ucrainean al...
Războiul din Ucraina reînvie legături feroviare istorice între Ucraina și România. Pentru prima oară în 25 de ani un tren de marfă a traversat Republica...
Trei asociaţii de pacienţi lansează o campanie naţională de conştientizare privind boala Parkinson şi avertizează asupra faptului că leziunile neurologice pot să apară şi cu...
Zilele trecute s-au împlinit 12 ani de când Magiunul de Topoloveni a primit recunoașterea europeană. Ziua de 7 aprilie 2011 aducea în România prima recunoaștere...
La numai șase zile de la preluarea misiunii de Poliție Aeriană întărită sub comandă NATO în Țările Baltice, două avioane de luptă F-16 ale detașamentului...
Se fac deja sondaje și pariuri despre cine ar putea câștiga Eurovisionul anul acesta, deși mai este până la 9-13 mai, date la care concursul...
Din 24 aprilie, în premieră și în exclusivitate în România, serialul „Django” (2023), un western complet diferit de canoanele genului, va fi disponibil online în...
În urmă cu 10 ani, în primăvara lui 2013, Google lansa versiunea pentru România a YouTube. Aceasta a adus conținut adaptat pentru utilizatorii din România,...
Pelicula numită de critici “o capodoperă absolută” a strâns aplauzele zecilor de vedete prezente la avanpremiera de gală. Evenimentul a avut loc pe 27 martie...











