Tuberoza ar putea deveni prima floare din România certificată de Uniunea Europeană. Autorităţile locale au depus documentaţia necesară pentru brevetare Cu un miros puternic, flori...
Într-o perioadă în care oamenii au tot mai puţin timp pentru lectură, câţiva tineri din Arad au înființat 10 biblioteci ambulante, adăpostite în igluuri amplasate...
O locuință din civilizația Precucuteni, cu o vechime aproximativă de peste 6000 de ani, a fost scoasă la iveală la câțiva kilometri de Târgu Neamț....
O tehnologie revoluționară ar putea permite ca într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat să cumpărăm de la farmacie sau să ne dea medicul un...
Analizând peste 12.000 de femei de vârstă mijlocie care s-au confruntat cu cel puţin o traumă de-a lungul vieţii, cercetătorii au observat că la persoanele...
Danemarca are de acum înainte printre formaţiunile sale politice şi un partid care este condus în întregime de un software de inteligenţă artificială (IA) şi...
Cel mai pozitiv președinte din lume este taman al Statelor Unite ale Americii. Preşedintele american Joe Biden a fost joi testat din nou pozitiv la COVID-19,...
O echipă de oameni de știință de la Yale a reușit să restabilească fluxul sanguin și să revitalizeze celulele din corpurile unor porci, la o...
Vizionarea programelor TV și a filmelor acasă rămâne activitatea preferată de divertisment pentru consumatorii de toate vârstele, potrivit celei mai recente ediții a raportului Deloitte...
Cercetătorii cred că un vaccin sub formă de spray nazal poate fi cheia în oprirea răspândirii COVID-19. Studiile incipiente arată că administrarea unui vaccin ARNm...











