Occidentalii, care nu cunosc domnia bormaşinii, precum românii, s-au gândit să creeze un soft care să producă zgomote de fond false, pentru a fi folosite...
Răsturnare de situaţie. AstraZeneca ar fi oferit „date incomplete şi depăşite” privind eficacitatea vaccinului său anti-COVID-19 după testele clinice din SUA, a transmis Institutul Național...
Proiectul Warifa s-a născut din iniţiativa a 12 centre din şase ţări, inclusiv România, în cadrul programului de cercetare Horizon 2020 al Uniunii Europene. Obiectivul...
Pentru că tot a fost Ziua Internaţională a Francofoniei, iar Ministerul român al Afacerilor Externe şi-a provocat reprezentanţele din străinătate la promovarea spiritului creativ românesc,...
Instagram, platformă socială deţinută de Facebook, va avea o versiune special creată şi optimizată, inclusiv din punct de vedere legal, pentru copiii sub 13 ani....
The HISTORY Channel difuzează în premieră și în exclusivitate în România, din 1 aprilie, în fiecare joi, de la ora 21:00, sezonul cu numărul 29...
Nu doar Statele Unite, dar acestea în mod special, căci trebuie să decidă în privinţa folosirii acestui ser în campania de vaccinare, dar şi restul...
Că lumea o ia razna încet, dar sigur, se ştie. Dar că oamenii au ajuns să îşi schimbe numele doar pentru o amărâtă de promoţie...
Vaccinul american Johnson&Johnson este cel mai nou autorizat în Uniunea Europeană. Vaccinul este indicat pentru imunizare activă pentru prevenirea bolii COVID-19 cauzate de virusul SARS-CoV-2,...
Camera Deputaților a aprobat, în calitate de for decizional, legea care declară anul 2021 drept Anul Tudor Vladimirescu. Legea mai prevede declararea lui Tudor Vladimirescu și...










