Festivalul de lumină Lights On România ajunge, în premieră, la malul Mării Negre, la Constanța. Două instalații de lumină vor spune povești în Parcul Arheologic...
Asociația Administrațiilor de Arii Naturale Protejate împreună cu RNP Romsilva – Administrația Parcului Național Piatra Craiului R.A. a implementat proiectul – Junior rangeri, viitorii „gardieni”...
În lunile septembrie – noiembrie 2022, Asociația Bloc Zero organizează proiectul luna.doc#9: Viitorul_în_construcție_ care își propune să pună în discuție felurile în care ne imaginăm...
Caravana „Sănătatea vine la tine”, proiect al Alianței Pacienților Cronici din România, cu focus pe boli cardiovasculare și diabet, a testat în perioada mai-iulie a...
A ajuns la a șasea ediție, dar deja numeroși invitați care au participat anul acesta la festivalul de știință și muzică STARMUS VI au afirmat...
Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii îşi deschide larg porţile pentru vizitatori. Această gospodărie țărănească, de-acum destinație turistică, este construită...
Printre numeroasele recorduri atinse de Regina Elisabeta a II-a, care a murit la vârsta de 96 de ani, după 70 de ani petrecuți pe tronul...
Reșița a fost inclusă în rețeaua globală UNESCO a orașelor care învață. Este primul oraș românesc înscris în reţeaua ‘Learning Cities’. Lista noilor membri înclude...
Serviciile de informații americane au făcut o evaluare a influenței exercitate în politica globală de Moscova. Influență în bani. Mulți. Rusia a cheltuit în secret...
Cea mai nouă versiune de iOS este acum disponibilă şi poate fi instalată pe modele compatibile, aducând cu ea o serie întreagă de funcţii noi,...











