La un pas de a nu participa la Jocurile Olimpice de la Paris (iulie-august 2024), Rusia revine la o idee mai veche. Se numește “Jocurile...
Școlile militare postliceale ale MAI (poliție, jandarmi, pompieri), MApN și din Ministerul Justiției au dublat numprul de locuri pentru anul următor. Astfel, ele vor avea...
Aproape un sfert dintre copiii români care au acum vârste între 0-17 ani împliniți au avut sau au un părinte plecat la muncă în străinătate,...
Lista finală a posturilor pentru concursul național de titularizare va fi publicată vineri, potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației. Candidații se vor putea înscrie...
Guvernul a aprobat plata cheltuielilor de cazare pentru refugiaţii din Ucraina aferente primelor trei luni ale anului, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului,...
Colegiul Farmaciştilor din România, Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România şi Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente vor derula în farmacii, începând din...
Planul de ridicare a podului care leagă Sicilia de Italia continentală, peste Strâmtoarea Messina, a fost inclus pe lista de obiective a coaliției de guvernare...
Serbia este în stare de șoc după atacul de la școala din Belgrad. Opt elevi și un paznic au fost uciși de un băiat de...
Posturile de televiziune de știri Digi24 și Euronews România transmit deja de la Londra ultimele pregătiri referitoare la ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea. Cristina...
Trupa Sub-Radio va susține o serie de concerte de muzică Indie în România, într-un turneu organizat de Biroul de Diplomație Publică din cadrul Ambasadei SUA,...











