Alcoolismul sau tulburarea consumului de alcool, așa cum este cunoscută în termeni medicali, reprezintă impulsul de a consuma alcool chiar și atunci când acesta poate...
În urma unui studiu recent, echipa de cercetători Universitatea de Medicină Dalian din China a reușit să demonstreze că berea are un efect benefic asupra...
Dintre cele zece țări din lume în care se consumă cel mai mult alcool, nouă sunt din UE. Dar există diferențe mari de la țară...
Consumul de alcool a devenit o obișnuință pentru mulți adolescenți și chiar pentru copii cu vârste mai fragede din țară. Sibiul nu este nici el...
Persoanele nocturne, active până la ore târzii, răspund mai puţin bine la stres şi prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta comportamente riscante precum...
S-a stins la doar 28 de ani, însă melodiile sale răsună cu succes și astăzi. La 20 aprilie se împlinesc cinci ani de când DJ...
Consumul excesiv de alcool reduce în medie cu un an speranţa de viaţă în rândul populaţiilor a 52 de ţări, din cauza bolilor şi accidentelor pe care le...
Marea majoritate a oamenilor consumă alcool pentru a se relaxa, a socializa sau a sărbători. În funcție de starea de sănătate, de vârstă și de...
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), alcoolul este unul din principalii factori de risc pentru boală, care poate cauza și moartea prematură pentru populația generală...
Alcohelp este un program de auto-ajutor destinat persoanelor care au un consum problematic de alcool, care acționează atât în mediul online, cât și offline. Dezvoltat din...