Vorbirea cu sine cu voce tare poate fi o prelungire a vorbirii interioare tăcute, cauzată atunci când o anumită comandă motrice este declanșată involuntar. Psihologul...
EUROPAfest 30 debutează pe 7 iulie cu Opening Gala Concert – Jazz at the Palace pe scena Sălii Auditorium a Palatului Regal, actualmente Muzeul Național de Artă al României. De...
Pasionații de jocuri se pot forma sau dezvolta la Universitatea Politehnica din Timișoara, care lansează programul de masterat Game Development, anunță Radio Timișoara. Noul program...
Riscul de a dezvolta hipertensiune arterială ar putea fi determinat încă din copilărie, prin analiza unor regiuni din genomul uman care nu codifică proteine, însă...
CSAT a decis antrenarea piloților ucraineni pe avioane F-16 în România. În cadrul ședinței CSAT a fost analizată implicarea României într-un proiect transatlantic nou, și...
Ne-am născut într-un dosar cu șină. Toate datele despre primele semne ale existenței noastre în această țară și lume erau consemnate acolo. Am crescut, datele...
Cea mai lunga pistă de biciclete din România se află în județul Timiș, pe malul Canalului Bega. Are 37 de kilometri si leagă Timișoara de...
Ediția a treia a festivalului The Jazz Cave aduce o premieră: o a doua scenă pe care se vor desfășura o parte din concerte –...
Restaurantul peruan Central, unde gătesc bucătarii Virgilio Martínez și Pia Leon, a fost desemnat „cel mai bun restaurant din lume”în 2023 de influentul clasament 50...
Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă (consultaţiile medicale şi reţetele electronice) se menţin şi după data de 1 iulie, în conformitate cu noul contract-cadru...