Cancer, boli genetice rare, boli metabolice – posibilitățile de creare a medicamentelor pe bază de ARNm sunt aproape nelimitate. La mijlocul lunii decembrie, au apărut...
Grevă de amploare a angajaților aeroportului BER din Berlin. Aceștia vor majorări salariale. Zborurile de miercuri au fost anulate, scrie Reuters. Circa 300 de curse...
Ministerul Antichităților din Egipt a anunţat marţi descoperirea la Luxor vestigiile „unui oraş roman complet” datând din primele secole după Hristos, potrivit AFP, transmite News.ro....
Cel mai titrat jucător de poker de origine română, Daniel Negreanu, s-a clasat pe locul trei la PokerGO Cup 2023 din Las Vegas și a...
Elevii şi cadrele didactice ale Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara vor avea, începând de miercuri, în premieră în ţară, un spaţiu special amenajat...
Zeci de mii de copii din Ucraina trăiesc în ţara noastră, fără spaimă de bombe. Mai puţin de unul din zece frecventează însă sistemul de...
Casa Regală britanică a anunțat programul încoronării noului rege cu trei luni înainte de ceremonie. Încoronarea regelui Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani,...
Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat duminică datele celui mai recent sondaj, realizat în perioada 10-20 ianuarie 2023. La întrebarea despre încrederea...
„Mie nu mi se poate întâmpla niciodată!“. Gândim asta cu un soi de trufie despre multe: despre boli, despre accidente, despre eșecuri profesionale, despre fraude...
Peste 550 de companii internaționale, multe dintre ele din Europa, continuă să facă afaceri în Rusia, într-o măsură mai mică sau mai mare, sfidând presiunea...











