Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin ARF – Autoritatea pentru Reforma Feroviară, din cadrul contractului privind achiziția a 37...
Călătorii CFR pot cumpăra online, începând de joi, abonamente de transport valabile o săptămână sau o lună, a anunțat operatorul feroviar de stat, citat de clubferoviar.ro....
Funcţionarea sistemului de rezervare a locurilor la CFR Călători va fi întreruptă miercuri, 4 octombrie, între orele 0:00 şi 12, pentru realizarea unor lucrări de...
Cei care doresc să meargă cu trenul şi vor să îşi achiziţioneze biletele online, nu vor putea beneficia de această facilitate. Asta după ce, reprezentanţii...
Angajaţii operatorului feroviar de stat (CFR) vor fi în grevă de avertisment, pe 15 septembrie, timp de două ore, anunţă reprezentanţii Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare...
Noul an școlar începe cu vești bune pentru elevi. Aceștia vor putea circula gratuit cu trenul, potrivit unui proiect pus în consultare publică de către...
Trenurile de călători au întârziat anul trecut 4,62 minute la suta de kilometri a fiecărui tren, doar 1,4 minute fiind întârziere imputată CFR SA. Fiecare...
Informaţii despre un concurs fals privind câştigarea unui card-cadou de transport pe calea ferată, la un preţ minim, circulă în aceste zile în mediul online,...
CFR Călători informează că în această vară, pasagerii vor avea zilnic legături directe de la București către Istanbul/Halkali, Sofia, Varna și retur. Program de circulație...
Turiştii vor avea la dispoziţie, începând din 16 iunie, 32 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de pe...