Medicul Valeriu Gheorghiţă, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, a declarat pentru AGERPRES că excursiile cu cortul sau în rulote ar...
Îngheţarea anului şcolar, la care probabil s-au gândit mulţi dintre elevi, părinţi şi chiar cadre didactice, dată fiind situaţia impusă pe teren de instituirea stării...
O declaraţie de presă mai puţin obişnuită a preşedintelui ţării, la vremuri neobişnuite. Klaus Iohannis a susţinut declaraţia de presă referitoare la situaţia la zi...
Prințul William a transmis un mesaj în care afirmă faptul că Marea Britanie este la superlativ în situaţie de criză. Acesta a încercat să liniștească...
Mai bine de 40 de organizații non-guvernamentale din județul Iași și-au unit forțele pentru lupta împreună împotriva epidemiei de coronavirus. Acestea vin în ajutorul spitalelor...
Specialiștii atrag atenția asupra faptului că bărbații prezintă un ris mai mare de deces decât femeile din cauza virusului COVID-19. Acest lucru a fost demonstrat...
Județul Neamț este singurul din România care deține cea mai performantă tehnologie în domeniul tratării pacienților cu COVID-19. Preşedintele Consiliului Judeţean a anunțat că a...
Compania Dacia a anunțat că în uzinele de la Mioveni va fi reluată producția de automobile, de la începutul lunii mai. Imediat după Paște, Uzina...
Dincolo de a fi o prestigioasă Universitate de Medicină şi Farmacie sau o stradă superbă din Bucureşti sau din alte oraşe, numele lui Carol Davila...
În fieacre an, pe data de 8 aprilie întreaga lume celebrează cultura romilor. Scopul acestei zile este de a sensibiliza populaţiile la problemele cu care...










