Fundația Conservation Carpathia a finalizat studiul de monitorizare genetică la specia lup (Canis lupus). Un hibrid lup-câine a fost fotografiat pentru prima dată în Carpaţii...
În contextul în care cea mai mare amploare a fenomenului telemuncii este vizibilă în domeniul tehnologiei & IT, Equatorial, companie care susține dezvoltarea abilităților soft prin programe de leadership dedicate...
Toată lumea pare a se orienta către electrice, numai că nu toți fug după fentă. Este cazul Mazda, care mizează pe produse electrificate dar, în...
Situație spectaculoasă în Europa. În luna august, pentru prima dată vânzările de mașini diesel au fost sub cele de mașini electrice și hibride. Conform unor...
Un supercar atrage atenția pe stradă prin două componente, uneori chiar consecutive. Zgomotul unui motor pe care l-ai pune ringtone la telefon și combinația dintre...
Un automobil electric mare cam cât un Golf sau cât un Polo, cu ceva autonomie și un cost decent este visul oricărui german. Care, evident,...
Pandemia a dat peste cap piața auto în România. Peste jumătate dintre potențialii cumpărători s-au reorientat către un model mai ieftin sau second hand sau...
Mașinile electrice sunt tot mai prezente pe șosele, tot mai accesibile și tot mai iubite de către iubitorii de automobile. Acesta este unul dintre motivele...
Se apropie cu pași repezi noul început de an școlar. Cele mai multe unități de învățământ își vor deschide porțile pe 14 septembrie, urmând scenariul...
În primele 11 luni din anul 2019 cu o cotă de piață de 3,3% vânzările de mașini electrice și hibrizi de tip plug-in au sărit...