Astăzi, de Ziua Mondială a Sindromului Down, #FiiSocksy, poartă șosete desperecheate și premiază, printr-o donație, un campion: aceasta este provocarea din partea organizației Special Olympics România, pentru a celebra faptul că suntem diferiți. De ce șosete desperecheate? La microscop, cromozomii arată ca niște șosete colorate, iar unii dintre noi au o „șosetă” în plus, așa cum este cazul celor cu Sindrom Down (SD).

Pentru a sărbători abilitățile și potențialul persoanelor cu SD, Special Olympics România vă invită să postați, în 21 martie și în 22 martie, fotografii cu șosete desperecheate cât mai colorate, pe conturile de social media, cu hashtag-urile #FiiSocksy, #sindromdown și #specialolympicsromania și să donați 21 de lei pentru a premia un campion.

(Foto: #FiiSocksy pe Instagram)

În decembrie 2011, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis să declare ziua de 21 martie Ziua Mondială a Sindromului Down. Începând cu 2012, evenimentul se sărbătorește anual în țări din toată lumea. Scopul acestei zile este de a invita toate statele membre, organisme ale ONU și alte organizații internaționale să sensibilizeze și să informeze opinia publică cu privire la trisomia 21.

Data aleasă pentru sărbătoare, 21 martie (a treia lună din an), este una simbolică și face trimitere la cei trei cromozomi 21 responsabili pentru existența sindromului.

Ce este Sindromul Down

Nu este o boală, ci o diferență la nivel cromozomial. SD este o condiție genetică ce se manifestă ca urmare a prezenței unui cromozom suplimentar în organism. Cromozomii sunt importanți pentru că determină modul în care se dezvoltă și funcționează corpul.

În mod normal, oamenii se nasc cu 46 de cromozomi. Persoanele cu SD au însă 47 de cromozomi, deoarece se nasc cu un cromozom 21 în plus (de aici data de 21 martie pentru Ziua Internațională). Din acest motiv, afecțiunea poartă numele științific de trisomia 21 (trei cromozomi 21). Denumirea uzuală, sindromul Down, se datorează faptului că un medic britanic pe nume John Langdon Down a cercetat și descris pentru prima dată această condiție.

SD este un număr de semne și simptome care, cumulate, determină condiția. Deși există trăsături comune clare în rândul persoanelor cu Down, ca urmare a anomaliilor cromozomiale, acestea variază în intensitate de la un individ la altul.

---

Citește și:
> Femeie cu Sindromul Down, campioană olimpică și fotomodel
> S-a lansat ghidul de angajare pentru persoanele cu Sindrom Down
> „Niciun vis nu este prea mare”- Povestea primului supermodel cu sindromul Down din istorie

---

Persoanele cu SD au o fizionomie aparte:

• fața lor este mică, rotundă, cu frunte mare;
• gâtul este scurt, gros, aplatizat și constituie unul din indiciile folosite la depistarea sindromului în momentul screening-ului prenatal;
• ochii sunt migdalați, cu pleoape oblice care le conferă un aspect asiatic (de aceea, sindromul s-a mai numit „mongolism”);
• nasul și urechile sunt mici, obrajii bucălați și bărbia rotundă;
• gura este mică, cu un șanț subnazal abia schițat, buze oarecum groase și limba hipotonică ce favorizează salivarea;
• dentiția este întârziată, iar dinții nu apar întotdeauna în ordinea obișnuită;
• mâinile sunt mici și îndesate, cu degete scurte, îndeosebi degetul mare și cel mic;
• în general, palmele creează un singur pliu pe interior, în loc de trei;
• picioarele sunt scurte, cu o talpă plată și un spațiu lărgit între primul și al doilea deget, numit și „semnul sandalei”.

 

Pe lângă trăsăturile fizice specifice, persoanele cu SD se pot naște cu o varietate de malformații congenitale și au un risc crescut de a dezvolta mai multe afecțiuni medicale de-a lungul vieții. Oamenii care se nasc cu SD se dezvoltă încet și se opresc înainte de a atinge maturitatea intelectuală considerată normală. Dizabilitatea intelectuală poate fi ușoară până la moderată. Copiii cu SD se dezvoltă mai greu. Limbajul se dezvoltă mai târziu și mai lent decât la copiii obișnuiți. Vorbirea este adeseori afectată, cu un discurs mai greu de înțeles.

Trăsăturile tipice ale unui copil cu Sindrom Down
(Foto: „The Down Syndrome Association of Central Florida’s Step Up for Down Syndrome” de Rich Johnson are o licență CC BY-NC-SA 2.0)

 

Persoanele cu SD sunt afectuoase, surâzătoare și sociabile. Mulți sunt însă și încăpățânați, uneori agresivi. Unii suferă de tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție ADHD. Problemele comportamentale pot include dificultăți de atenție și comportament obsesiv-compulsiv. Un procentaj mic de persoane cu SD prezintă tulburări din spectrul autismului, care afectează comunicarea și interacțiunea socială.

Persoanele cu SD suferă adesea o scădere treptată a abilităților cognitive pe măsură ce îmbătrânesc, de obicei începând cu vârsta de 50 de ani. Sindromul Down este asociat cu un risc crescut de a dezvolta boala Alzheimer, o tulburare a creierului care are ca rezultat pierderea treptată a memoriei și a rațiunii. Aproximativ jumătate dintre adulții cu sindrom Down dezvoltă Alzheimer.

SD în știință

Se estimează că trăiesc în jur de 500.000 de persoane cu sindrom Down în Europa și 3,5 milioane la nivel global. În medie, unul din 850 de copii se se naște cu sindrom Down în lume.

În 95% din cazuri, sindromul apare spontan, din cauza unei mutații cromozomiale. În 5% din cazuri, el este transmis printr-o genă ereditară. În țările dezvoltate, speranța de viață a persoanelor cu această condiție este de 65 până la 70 de ani.

Deși nu se cunosc originile sindromului Down, condiția nu este una nouă. Există numeroase artefacte antice care înfățișează persoane cu SD. În plus, condiția a fost identificată și la anumite primate.

Figurină din teracotă, din cultura Tolteca din Mexic (circa 500 î.e.n.) a unei persoane cu trăsături de Sindrom Down
(Foto: studiu științific, Martinez-Frias)

Primele descrieri ale sindromului au fost publicate în secolul al XIX-lea. În 1866, fizicianul englez John Langdon Down publică un eseu intitulat Observations on an Ethnic Classification of Idiots (Observații cu privire la clasificarea etnică a idioților). În lucrarea lui, Down face distincția între copiii cu sindrom Down, pe care îi numește „mongoloizi” (din cauza fizionomiei asemănătoare popoarelor asiatice) și ceilalți copii cu retard mintal. Ipoteza înaintată de el a fost că evoluția umană a pornit de la negri la asiatici culminând cu rasa albă. Potrivit acestei teorii, albii născuți cu mongolism ar reprezenta un regres la stadiul asiatic.

În anii ‘30, medicul britanic Lionel Penrose infirmă această teorie, dovedind că albii cu SD sunt înrudiți genetic cu restul populației albe, nu cu asiaticii.

În 1958, geneticianul francez Jérôme Lejeune descoperă cel de-al treilea cromozom 21 și arată că „mongoloizii” au 47 de cromozomi în loc de 46. Condiția primește astfel denumirea științifică de trisomia 21.

Considerat o insultă la adresa populației mongole, termenul de „mongolism” este anulat din limbajul de specialitate în 1965 și este înlocuit de „sindromul lui Down”. În anii ‘70, terminologia acceptă forma „sindromul Down”, deoarece John Langdon Down nu deținea condiția, astfel încât forma posesivă nu era adecvată.

Începând cu anii ‘70, biologia moleculară și citogenetica au făcut posibilă elaborarea unei hărți a cromozomului 21 și identificarea celor aproximativ 300 de gene pe care le conține (cromozomul 21 este cel mai mic din corp în ce privește numărul genelor conținute).

Forme de trisomie

Cromozomii sunt prezenți în organism în perechi de câte doi, un cromozom primit de la un părinte, al doilea de la celălalt. Vorbim despre trisomie atunci când, printr-o eroare cromozomială în momentul diviziunii celulare, o persoană dezvoltă trei cromozomi în loc de doi. Cea mai comună formă de trisomie este trisomia 21, adică cea asociată cromozomului 21.

Persoanele cu Sindrom Down dobândesc în plus o copie întreagă sau parțială a unui cromozom 21.
(Foto: „Down Syndrome – Trisomy 21” de NIH Image Gallery, Flickr, CC BY-NC 2.0)

Există trei tipuri de variații genetice care pot cauza trisomia 21:

Trisomia 21 liberă omogenă (95% dintre cazurile de trisomie 21)

Trisomia 21 liberă omogenă se produce înaintea fecundării, în momentul formării ovulelor sau a spermatozoizilor.

Persoanele cu trisomia 21 primesc câte 23 de cromozomi de la fiecare părinte, dar unul dintre părinți va transmite un cromozom 21 suplimentar, ca urmare a unui accident, o anomalie în timpul formării ovulului sau spermatozoidului. Așadar, un părinte va transmite doi cromozomi 21, deci fătul va avea 47 de cromozomi în loc de 46. Aceasta este trisomia 21 liberă.

Dacă toate celulele organismului nou creat au 47 de cromozomi, se spune că trisomia 21 este omogenă.

Trisomia 21 liberă de tip mozaic (2% dintre cazurile de trisomie 21)

În cazul trisomiei 21 libere de tip mozaic, o parte din celulele organismului are 47 de cromozomi, iar alta are 46 de cromozomi (ca în populația normală). Proporția celulelor cu 47 de cromozomi și 46 de cromozomi variază în funcție de țesuturile organismului fiecărui individ. De exemplu, în mozaicismul tisular se poate ca celulele sanguine să aibă cromozomi normali, în vreme ce alte celule, de pildă cele ale pielii, să aibă trisomie 21.

Trisomia 21 prin translocare (3% dintre cazurile de trisomie 21)

În acest caz, cromozomul 21 suplimentar nu este liber, ci translocat, adică „atașat” unui alt cromozom, prin ceea ce se numește translocare robertsoniană. Translocarea este moștenită de la unul dintre părinți. Brațul lung al unuia din cei doi cromozomi 21 ai părintelui este translocat pe un alt cromozom (de obicei pe cromozomul 14). Astfel crește riscul de a transmite copilului, în momentul fecundării, pe lângă cromozomul său 21 și cromozomul 21 translocat. Atunci când nu este transmis cromozomul 21 translocat, copilul se naște fără trisomie.

Factori de risc

Unii părinți au șanse mai mari de a avea un copil cu sindrom Down. Principalii factori sunt:

Vârsta maternă înaintată. O dată cu înaintarea în vârstă, ovulele femeii dezvoltă riscul de a se diviza incorect, ducând la anomalii cromozomiale. Șansele de a avea un copil cu SD cresc după vârsta de 35 de ani.

Vârsta maternă	Incidența sindromului Down
20	1 la 2.000 de nașteri
25	1 la 1.200 de nașteri
30	1 la 900 de nașteri
35	1 la 350 de nașteri
40	1 la 100 de nașteri
45	1 la 30 de nașteri

Antecedent. Cuplurile care au deja un copil cu SD au risc ușor mai ridicat de a concepe un al doilea copil cu această condiție.

Părinte purtător. Atunci când un părinte este purtătorul unui cromozom translocat, el îl poate transmite mai departe genetic copilului său.

Diagnostic

În zilele noastre, sindromul Down poate fi depistat înainte de nașterea copilului cu ajutorul testelor prenatale. După naștere, condiția poate fi confirmată prin efectuarea cariotipului – o tehnică de laborator prin care se realizează reprezentarea fotografică a cromozomilor unei persoane și prin care se pot depista un număr sau o structură anormală a cromozomilor.

Testele prenatale

Există două tipuri de teste prenatale pentru depistarea SD: testele de risc și testele de diagnostic. Testele de risc estimează gradul de probabilitate ca fetusul să aibă SD. Testele de diagnostic se realizează, de obicei, după efectuarea testelor de risc, pentru a oferi un diagnostic definitiv, cu o acuratețe de aproape 100%.

Testele de risc uzuale sunt non-invazive și implică un test de sânge care măsoară nivelul anumitor substanțe în sângele mamei și o ecografie în care se verifică diverși markeri asociați sindromului. Rezultatele sunt coroborate cu alte variabile, precum vârsta maternă, pentru a oferi un scor de probabilitate. Cu toate că rezultatele au nivel destul de ridicat de acuratețe, ele nu oferă un diagnostic. Dacă rezultatele sunt pozitive sau indică un risc crescut de incidență, se recomandă efectuarea unui test de diagnostic.

Edem nucal (acumulare excesivă de lichid seros în spațiile intercelulare ale organelor și țesuturilor la nivelul cefei) la un făt cu Sindrom Down.
(Foto: „Nuchal edema in Down Syndrome Dr. W. Moroder” de Wolfgang Moroder, Wikimedia, CC BY-SA 3.0)

Testele de diagnosticare sunt proceduri invazive ce presupun prelevarea de lichid amniotic din uterul mamei pentru a determina cu exactitate dacă fătul are anomalii cromozomiale. Cele două proceduri uzuale de diagnosticare sunt: prelevarea de probe villus corionice (CVS) în primul trimestru și amniocenteza în al doilea trimestru. Dezavantajul acestor teste este riscul de avort spontan pe care îl implică procedurile.

Diagnosticul la naștere

În general, sindromul Down este identificat la naștere în baza anumitor trăsături fizice ale bebelușului: un profil facial plat, ochii înclinați, articulațiile slabe, un singur pliu pe mijlocul palmei. Dacă aceste trăsături sunt vizibile, medicul va recomanda realizarea cariotipului pentru confirmarea diagnosticului. Pentru efectuarea cariotipului, medicul va preleva o mostră de sânge pentru a analiza celulele nou-născutului. El va obține apoi o fotografie a cromozomilor pe care îi va grupa după dimensiuni și tip. Dacă se depistează prezența unui cromozom 21 suplimentar, se pune diagnosticul pozitiv.

Cariotipul cu diagnostic pozitiv de sindrom Down se transcrie în felul următor: 47,XX,+21 pentru fete și 47,XY,+21 pentru băieți. Un băiat cu trisomie 21 prin translocarea cromozomului 21 pe cromozomul 14 va avea cariotipul 46,XY,t(14q21q).

Tratament

Sindromul Down este o condiție care se manifestă pe toată durata vieții. Nefiind vorba de o boală, nu există medicamente care să o trateze.

Programele de intervenție timpurie s-au dovedit a fi eficiente în îmbunătățirea abilităților fizice și cognitive ale copiilor cu SD. Activitățile presupun terapii ale limbajului, terapie ocupațională, activități motrice și sportive, precum și activități de socializare și integrare în viața comunității.

---