Cei de la FCSB urmează să deschidă noul sezon prin intermediul unui meci din cupele europene. Joi pe data de 11 iulie începând cu ora...
La numai doi kilometri de comuna Enisala și circa șapte kilometri de orașul Babadag undeva pe vârful unui deal calcaros asemenea unui cuib de vultur...
Un tânăr din Stale Unite care era paralizat de la gât în jos a reușit să-și recapete mobilitatea în jumătatea de sus a corpului după...
Echipa națională a Spaniei a reușit să-și păstreze titlul de campioană a Europei la baschet feminin după ce a învins Franța cu un scor de...
Pe data de șase iulie, mai exact sâmbătă, a avut loc una dintre cele mai emoționante și importante zile pentru Ducii de Sussex care l-au...
În premieră pentru țara noastră la singura unitate de învățământ din România care pregătește subofițeri pompieri pentru Inspectoratele destinate Situațiilor de Urgență, Școala de Pompieri...
Chiar dacă ariciul nu este un animal de companie prin definiția sa în ultima perioadă tot mai mulți oameni au ajuns să-i îndrăgească și să-i...
Dacă ajungi în perioada aceasta la malul mării trebuie să știi că aici există un obiectiv turistic cu o poveste impresionantă, mănăstirea Dervent. Chiar dacă...
Chris Porsz este cel care în anii 70, 80 și 90 se plimba pe străzile din orașul Peterborough, Cambridgeshire din Marea Britanie pentru a realiza...
Cu puțin timp în urmă a fost realizat un top al bugetarilor din administrația locală, numărul acestora fiind raportat la mia de locuitori. Datele raportului...










