Bulgaria, unul dintre cei mai săraci membri ai UE și mult timp percepută ca fiind pro-Moscova, a ajutat Ucraina să supraviețuiască atacului Rusiei, furnizându-i în...
Noul sezon Formula 1 va cuprinde 23 de curse. Decizia care s-a luat la sfârșitul lui 2022, de a anula Marele Premiul al Chinei a...
Din 2023, Ambulanța pentru Monumente, un ONG care restaurează clădiri și construcții de patrimoniu, va ajunge și în județul Bihor. Primele două obiective de pe...
Lecția de jazz este un spectacol interactiv pentru copii de toate vârstele, în care aceștia vor învăța să descopere muzica, să asculte muzică și să...
Au fost deschise noi pârtii la Șureanu începând de vineri, 20 ianuarie, după ninsorile din ultimele zile. Potrivit reprezentanților domeniului schiabil, în prezent sunt deschise...
Vineri și sâmbătă, la Metropolis are loc premiera spectacolului “În largul mării”, proiect câștigător în programul “StarT” Spectacolul vorbește despre aceste caractere prinse în paradigma...
British Council organizează, în perioada 20 – 23 ianuarie, la Sinaia, iniţiativa pentru tineri „Stronger Together Social Cohesion Romania”, constând în ateliere pentru tinerii refugiaţi...
Pâine la șapte euro, un kilogram de roșii la zece euro! Sunt asemenea prețuri corecte? Românca Ramona Pop vrea ca profiturile din industria alimentară să...
Vineri și sâmbătă la Palatul Copiilor din București are loc un târg de muncă pentru refugiații ucraineni. Evenimentul se defășoară, vineri, între 10:00 – 19:00...
Înmatricularea auto în 2023 a rămas o procedură simplă, în ciuda introducerii unei noi taxe. Astfel, potrivit legii, șoferii care doresc să-și înmatriculeze mașina vor...











