Germania caută să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul rusesc, dar alternativele, în special gazele naturale lichefiate, sunt mai scumpe şi costurile energetice sunt deja în...
În fine, o măsură cu cap! Din păcate, nu la noi, unde ar fi mare nevoie de ea. Până și un celebru lanț de farmacii,...
Premierul Franței, Elisabeth Borne, a anunțat miercuri că statul trebuie să „ia decizii puternice și radicale” pentru a „câștiga bătălia energiei și a producției” și,...
Germania face deja economie în mai multe oraşe din ţară. Iluminatul public s-a redus, populaţia face duşuri mai puţine şi mai scurte, dar experţii spun...
Germania şi, alături de ea, întreaga Europă au intrat de luni într-o perioadă de mare incertitudine energetică, în condiţiile în care gigantul rus Gazprom a...
Războiul energetic al Europei devine total. După ce au interzis sau au promis că vor interzice importurile de petrol rusesc, liderii grupului de țări G7...
A fost mai întâi criza declanșată de Covid, apoi cea energetică. Acum războiul. Asia are de suferit enorm ca urmare a problemelor energetice. Iar problemele...
Pe unde te învârți, auzi numai de criză. Că este vorba despre Germania, Austria, Franța sau Grecia, cuvântul de ordine este ”criză”, care atrage după...
Cea mai bună energie rămâne cea pe care nu o consumăm”, susțin liderii a trei coloși ai energiei din Franța – Patrick Pouyanné (TotalEnergies), Jean-Bernard Levy...
Niciodată în istoria Germaniei Federale un guvern nu a fost nevoit să gestioneze simultan atâtea probleme. Găsesc politicienii răspunsurile potrivite? Războiul şi inflaţia sunt mai temute...











