Fostul președinte islandez, Ólafur Ragnar Grímsson, cât a fost în fruntea statului a avut un prieten blănos. Fiind un membru important al familiei, Samur, își...
Președintele Rusiei Vladimir Putin va mai putea rămâne la șefia statului până în 2036, acesta având posibilitatea de a mai candida pentru încă două mandate....
Astăzi este ziua de naștere a președintelui Klaus Iohannis, care împlinește vârsta de 61 de ani. Șeful statului s-a născut pe data de 13 iunie...
Astăzi este ultima zi în care România se mai află în starea de urgență, urmând ca starea de alertă să fie aplicată începând cu prima...
Curtea Constituţională a României a stabilit că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier. Sesizarea...
Pentru prima dată în istorie, Grecia va avea prima femeie președinte, după ce a fost aleasă de Parlamentul grec în această funcție, potrivit Hotnews.ro. Katerina...
Toți cetățenii care au vârsta de peste 18 ani împliniți, inclusiv în ziua alegerilor, și care îndeplinesc toate condițiile impuse de lege sunt așteptați, pe...
Mai multe universități din întreaga țară își deschid porțile luni. La ceremoniile de deschidere ale celor mai prestigioase facultăți vor participa demnitari români, ambasadori străini,...
Președintele Indoneziei, Joko Widodo, a anunțat recent faptul că noua capitală a țării va fi mutată într-o zonă împădurită, în vecinătatea orașului Balikpapan din estul...
Ursula von der Leyen a devenit prima femeie din istorie care a ajuns să conducă Comisia Europeană. Aceasta a fost aleasă de membrii Parlamentului European,...










