Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara publică în premieră online, pe canalul de YouTube, seria de materiale video despre Timișoara 2023 – Capitală Europeană a...
În următorii trei ani, cadre didactice din România, Grecia, Germania, Ungaria și Franța vor crea resurse educaționale pentru studenți, dar vor avea și întâlniri multe...
O nouă ediție a campaniei de conștientizare pentru persoanele cu nevoi speciale, „SocioClaus”, se desfășoară la Universitatea de Vest din Timișoara, începând de luni, 18...
Muzeul Național de Artă din Timișoara deschide, timp de aproape 24 de ore, porțile expoziției Brâncuși. Maratonul cultural “Brâncuşi” va începe pe 20 decembrie, de...
Primul oraș liber de comunism marchează anul acesta 34 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1989. Zilele acestea au loc tot felul de manifestări...
Muzeul Național de Artă Timișoara continuă seria de expoziții retrospective prin prezentarea Suzanei Fântânariu (născută în 15 septembrie 1947, în Baia, Suceava), una dintre cele...
Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933, Ploiești – d. 13 decembrie 1983, București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al...
Timişoara a încheiat oficial programul Capitală Culturală Europeană printr-o gală festivă desfăşurată, sâmbătă seară, la Palatul Culturii. Primarul oraşului, Dominic Fritz, a declarat că anul...
Programul Timișoara Capitală Culturală Europeană se încheie la acest final de săptămână, anunță Radio România Timișoara. Gala de închidere va avea loc vineri seara, la Palatul...
Legendele rockului timișorean își vor da mâna într-un concert caritabil, în beneficiul pacienților sprijiniţi de Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”. Phoenix, Cargo, Implant pentru Refuz...











