Deşi marea majoritate a locurilor celebre din trecut numai există acum – un număr de oraşe, care mai mici, care mai mari, au supraveţuit până...
Un procent de 63% dintre români doresc să aibă propria afacere, procentul fiind mai mare în rândul bărbaților (72%), al tinerilor în vârstă de 18-23...
Elena Pagu nu se dezminte nici la 92 de ani și jumătate. Sportivă care sfidează vârstă a reușit o nouă cursa extraordinară la Campionatul Mondial...
„Cartea la metrou”, campania lansată de Editura Litera împreună cu Metrorex, este o campanie în cadrul căreia călătorii care vor fi suprinși în metrou vor...
O asociaţie din Cluj-Napoca organizează, în premieră în România, un ultramaraton de înot care îşi propune traversarea celor mai lungi lacuri din ţară, pentru a...
Doi soţi dintr-un sat din Bistrița sunt demni de Cartea Recordurilor. Aceștia sunt împreună de 70 de ani, timp în care au întemeiat una dintre...
Suntem familiarizați cu recunoașterea digitală a amprentelor și recunoașterea facială, iar de acum înainte vom putea avea acces și la recunoașterea vocală. Cercetătorii români din...
Renumita soprană românească Angela Gheorghiu a primit premiul Global Star la ceremonia de decernare a Premiilor Internaționale de Muzică Bravo la Teatrul Balșoi din Moscova,...
Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide miercuri în sudul Norvegiei, în Lindesnes, peste 7.000 de clienţi având deja rezervări pentru a mânca printre peşti....
Societatea Hexi Pharma a pus în pericol viața a milioane de pacienți care au beneficiat de asistență medicală din partea acelor unități sanitare cărora le...