Biblia este o carte preponderent pozitivă, în care predomină cuvinte precum "bun", "dragoste", "corect" și "viață". Aceasta este cea mai importantă concluziei a analizei realizate...
Cu toții știm și avem credința că suntem diferiți și avem destine deloc asemănătoare. Dar ce se întâmplă atunci când apar date care arată că...
Astăzi punem reflectoarele pe 4 oameni, 4 specialiști, 4 psihologi care și-au pus cunoștințele cap la cap și au văzut soluțiile, nu problemele, pentru a...
Ce vrea să spună autorul articolului, cum adică, să mă îndrăgostesc, să mă sărut, ca să scap de COVID-19? Da. Există baze științifice pentru a...
Este unul dintre multele exemple de ”se întâmplă și la case mai mari”, dar când asta se petrece în timpul Războiului Rece, atunci pot apărea...
Pandemia nu a adus numai lucruri negative, ci și schimbări în bine. Bicicliștii din marile orașe europene se bucură de investiții consistente în infrastructură, pe...
Îi spunem ”carantină”, ”izolare”, ”stare de urgență”, ba chiar și ”lockdown”, că unora dintre noi parcă ne vine mai ușor să împrumutăm un cuvânt din...
De ce includem sunetele cuvintelor în gândurile noastre atunci când gândim fără să vorbim? Sunt ele doar o iluzie indusă de memoria noastră? Aceste întrebări...
Cei care intră în Gara Buzău pot observa deasupra ușilor o sculptură inedită și o placă memorială care evocă povestea unui erou al orașului, din...
Evreii și romii care au murit în timpul Holocaustului vor fi comemorați astăzi, de la ora 10:00, la Memorialul victimelor Holocaustului din Capitală. Zi națională...











